Est News

S-a făcut dreptate pentru doi elevi excelenți, notați în mod greșit la examenul de Evaluare Națională

Bârladul se poate mândri cu doi elevi care au reușit să obțină în urma examenului de Evaluare Națională nota 10. Din păcate, Dragoș Sârbu și Ana Maria Nanu nu au putut trăi din primul moment această bucurie, întrucât lucrările le-au fost notate greșit. A fost nevoie ca cei doi elevi să depună contestație pentru a avea parte de evaluarea pe care o meritau.

Dragoș Sârbu fusese punctat cu 9,90 la Matematică, deși știa că făcuse de 10. Ana Maria Nanu obținuse 9,95 la Română, deși era convinsă și ea că făcuse o teză de nota 10. În urma reverificării tezelor contestate examinatorii le-a dat dreptate ambițioșilor elevi.

Dragoș Sârbu este un elev de nota 10 prin excelență, el terminând toți cei patru ani de gimnaziu cu nota maximă, fiind declarat șef de promoție la Școala ”George Tutoveanu” (Școala nr. 11) Bârlad, alături de alte două fete.

Ana Maria l-a urmat de foarte aproape și, chiar dacă nu a obținut numai note de 10 în toți anii de gimnaziu, a reușit să termine clasa a VIII-a cu 10 pe linie.

Notele obținute după contestație de cei doi adolescenți sunt o veste bună și pentru Școala GimnaziaGeorge Tutoveanu”, având în vedere că anul trecut niciun elev nu a reușit să obțină nota maximă la examenul de Evaluare Națională. Bravo, copii! (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version