Est News

Promovabilitate de 30% la bacalaureatul de toamnă în județul Vaslui

Mai puțin de unul din trei din cei 706 candidați prezenți la sesiunea de toamnă a bacalaureatului au reușit să obțină medie de trecere la examenul susținut în ultima decadă a lunii august. Cea mai mare promovabilitate a fost la Vetrișoaia, acolo unde singurul candidat prezent la bac a și promovat, iar singurul liceu cu probleme a fost Fălciu, în condițiile în care niciunul din cei trei absolvenți care au susținut examenul nu a obținut medie de trecere.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a sporit numărul celor care au obținut o diplomă necesară promovării pe mai departe în pregătirea universitară.

Astfel, din cei 706 candidați prezenți la sesiunea a doua a examenului, 30% au reușit să obțină medie de trecere, respectiv peste 6.00.

Concret, din cei 935 de candidați înscriși, 706 au ajuns la examen, iar 213 au fost declarați ”admiși”. Doi din cei prezenți au fost eliminați, unul de la Liceul ”Ion Mincu” Vaslui și unul de la Liceul ”Nicolae Iorga” Negrești.

Cea mai mare promovabilitate, dacă se poate lua în calcul, a fost la Liceul Vetrișoaia, acolo unde singurul candidat prezent la examen a și reușit să treacă de testarea scrisă.

La popul opus a fost Liceul Fălciu, unitate de învățământ la care niciunul din cei trei candidați prezenți nu a obținut minim nota șase la disciplinele la care a susținut examenul.

De remarcat este și situația de la Colegiul ”Gheorghe Roșca – Codreanu” Bârlad, acolo unde doi din cei trei candidați prezenți au obținut medie de trecere.

De asemenea, trebuie menționat că 194 din cei 213 candidați admiși au avut medii între 6 și 7. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version