Est News

Autoritățile și instituțiile publice din județ, obligate să publice listele cu salariile bugetarilor până la sfârșitul lunii septembrie

Transparență maximă! Asta prevede Legea salarizării unitare, adoptată în 2017, care obligă autoritățile și instituțiile statului să afișeze sumele cu care sunt remunerați angajații lor. Altfel, riscă amendarea.

Data de 30 septembrie, alături de cea de 31 martie, reprezintă momentele – cheie din an în care putem afla salariile aferente tuturor funcțiilor plătite din fonduri publice.

Acestea sunt, de fapt, datele limită până la care instituțiile statului trebuie să publice atât online, cât și la sediile proprii, la vedere, listele cu salariile bugetarilor.

Amenzile în cazul șefilor de instituții care ignoră această obligație legală sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Ce trebuie să conțină aceste liste? În primul rând, date exacte cu privire la salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară.

Urmează apoi informațiile care privesc tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora.

Tot pe această listă trebuie să se regăsească valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an.

În cazul instituțiilor unde salariații beneficiază de indemnizații de hrană, e obligatoriu să fie publicat cuantumul acesteia, mai precis valoarea indemnizației de hrană corespunzătoare unei perioade lucrate de un an.

Totodată, autoritățile și instituțiile publice vor afișa orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă este cazul, precum și baza legală a acordării acestora, precum și orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial.

Vasluiul, județul campion la numărul de bugetari

Statisticile arată că, în județul Vaslui, unul din 8 salariați lucrează în sectorul public. Dintr-un total de 54.271 salariați, aproximativ 38.000 sunt angajați în sistemul bugetar. De altfel, cu aceste numere, județul Vaslui se află pe primul loc din țară la capitolul salariați la stat, cu 19,2 bugetari la mia de locuitori.

Motivele pentru care, de la an la an, tot mai multe persoane migrează din sectorul privat către cel public sunt lesne de înțeles. În primul rând, e vorba despre un salariu mai mare, asezonat cu bonusuri de tot felul și cu numeroase zile libere. Apoi, un loc de muncă la stat conferă siguranță și stabilitate. Dacă mai adăugăm la toate acestea programul de lucru lejer sau flexibil, rezultă o alegere avantajoasă pentru o viață tihnită, fără prea mult stres și cu o perspectivă financiară frumoasă, inclusiv la pensie.  (Mara GRIGORIU)

Exit mobile version