Un bărbat de 52 ani, din Buhăiești, a ajuns la spital cu răni grave la picioare, după ce a căzut din remorca unui tractor direct pe asfalt. Din câte se pare, omul se ducea la muncă, împreună cu alți consăteni, către un ogor din apropierea localității de domiciliu.
Accident mai rar întâlnit în localitatea Buhăiești, acolo unde un localnic s-a ales cu răni serioase la picioare. Bărbatul a plecat împreună cu mai mulți consăteni la muncă, pe un ogor din apropierea satului. Oamenii au fost luați în remorca unui tractor, însă fără a fi asigurați pe timpul transportului. În consecință, la un moment dat, din cauza balansului și a drumului cu gropi, bărbatul de 52 ani s-a dezechilibrat și a căzut direct pe asfalt. La strigătele celor din remorcă, tractoristul a oprit imediat și a sunat la numărul de urgență 112, solicitând sprijinul unui echipaj medical.
”În urma evaluărilor făcute la fața locului, paramedicii au stabilit că victima accidentului a suferit traumatisme prin cădere de la înălțime, la cele două membre inferioare. După acordarea primului ajutor, cadrele medicale l-au transportat pe bărbat cu ambulanța SMURD la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.
Tot în cursul zilei de miercuri, un alt bărbat, de 60 ani, din Cârțibaș (Bogdănești), a ajuns la spital tot cu traumatisme, după ce a căzut din podul casei. (Ionuț PREDA)