Est News

Ambrozia dispare din zonele verzi ale Vasluiului

Goscom Vaslui desfășoară, în această perioadă, o amplă campanie de combatere a ambroziei din zonele verzi ale orașului. Vizate sunt zonele limitrofe, acolo unde crește această plantă al cărei polen este un factor alergen pentru o parte din populație. Eradicarea acestei buruieni se face cu ajutorul mai multor echipe ale societății de întreținere a spațiilor verzi din municipiul reședință, care acționează cu motocositoarele din dotare.   
Ambrozia va fi eradicată din municipiul Vaslui în această toamnă. La solicitarea primăriei, după ce mai mulți locuitori ai municipiului au reclamat disconfortul creat de plantă, Goscom a început o amplă campanie de combatere a buruienei al cărei polen este unul toxic pentru persoanele alergice. De altfel, și legea obligă autoritățile locale să intervină pentru înlăturarea ambroziei din zonele locuibile, pentru a nu expune populația la anumite riscuri.
”Intervenim zilnic cu zece angajați, care folosesc motocositoare cu fir pentru a putea tăia aceste buruieni de la nivelul solului, astfel încât să nu se mai înmulțească. Ulterior, se acționează cu greblele de către alte echipaje care adună deșeul vegetal, în vederea transportării la platforma autorizată a municipiului Vaslui.”, a declarat directorul SC Goscom Vaslui SA, Cătălin Bîrleanu.
Zonele cele mai importante în care angajații societății de întreținere a spațiilor verzi din municipiul Vaslui desfășoară activități de combatere a ambroziei sunt Castanilor, Smârdan, malurile și taluzurile vechii albii a râului Bârlad, străzile Valentin Silvestru și lt. Ioanesei Adrian, precum și Zona Industrială a orașului.
Ce este ambrozia? 
Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condițiile pedoclimatice. Confundată frecvent cu pelinul, ambrozia este o plantă toxică și poate fi un real pericol pentru persoanele alergice.
Este rezistentă la secetă și arșiță, fapt ce a determinat ca, în ultimii ani, buruiana să aibă condiții favorabile să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă areale întregi. Perioada de vegetație se încheie odată cu primele brume și înghețuri din luna decembrie. Buruiana produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari, cu precădere în verile secetoase.
Legea obligă autoritățile să intervină 
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale). Acestea trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an. Verificarea și identificarea terenurilor infestate cu specii de buruieni aparținând genului ambrosia se va declanșa primăvara după răsărirea acestei specii. Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 62/2018 și ale art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018, verificarea și constatarea nerespectării obligațiilor de combatere a buruienii ambrozia, precum și aplicarea sancțiunilor se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al prefectului. (Ionut PREDA)
Exit mobile version