de Dănuț CIOBANU
Primăria Vaslui adoptă primele măsuri de impact pentru fluidizarea traficului rutier. După ce au fost instituite sensuri unice pe mai multe străzi și au fost refăcute marcajele rutiere, municipalitatea atacă problema mașinilor de la școlile de șoferi. În zilele lucrătoare, pe anumite intervale de timp, mașinile-școală nu vor mai circula prin centrul orașului. Măsura intră în vigoare în data de 23 septembrie 2019.
Începând de luni, 23 septembrie 2019, vor intra în vigoare o serie de restricții care reacționează accesul mașinilor de la școlile de șoferi în centrul municipiului Vaslui.
Astfel, va fi interzis accesul mașinilor-școală în zilele lucrătoare, în intervalele orare 7.00 – 9.00 și 15.00 – 17.00, în zonele cuprinse între străzile: Ștefan cel Mare și sensurile giratorii ICIL – Crucea Gării – Vasflor și retur; Victoriei – N. Iorga – A. Donici – Traian – Republicii și retur.
Măsura este pusă în implementare în urma întâlnirii pe care primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a avut-o la sfârșitul săptămânii trecute cu reprezentanții școlilor de șoferi. Discuțiile au avut loc în cadrul comisiei de reglementare a circulației pe drumurile publice în municipiul Vaslui.
„Tema întâlnirii a fost aplicarea prevederilor hotărârii Consiliului Local nr. 82/2019 privind aprobarea măsurilor privind fluidizarea circulației și creșterea siguranței rutiere. O parte din măsuri sunt deja implementate, cum ar fi instituirea sensurilor unice pe unele străzi din oraș, instituirea de restricții privind staționarea, oprirea, și parcarea autovehiculelor, precum și revizuirea marcajelor rutiere.”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui, Geanina Tofan.
Oraș aglomerat
În municipiul Vaslui sunt înregistrate 22.279 mijloace de transport (17.486 – la persoane fizice și 4.793 – la persoane juridice). La acestea se adaugă și cele aflate în tranzit. De asemenea, există un număr de 8 sensuri giratorii și 4 intersecții semaforizate.
Cele mai multe aglomerări în trafic se înregistrează în zona centrală a orașului, Spitalul Județean de Urgență, Zona Gării – Bd. Republicii și str. Gării, de pe strada Podul Înalt și de la intersecția str. Călugăreni cu șoseaua Bacăului.
Cele mai aglomerate intersecții din municipiu sunt cele dintre: str. Traian și str. Ștefan cel Mare, str. Ștefan cel Mare – str. Hușului și Victoriei; str. Decebal și Ștefan cel Mare (zona Centrul de Afaceri), str. Ștefan cel Mare – str. Slt. Ioanesei Adrian, str. Traian și str. Călugăreni.
De asemenea, în municipiul Vaslui sunt 9 intersecții complexe generatoare de disfuncționalități în trafic, pe str. Călugăreni, Ceramica, Traian, Ștefan cel Mare, Decebal, Republicii și Donici. Alte 6 intersecții complexe au fost prevăzute cu sensuri giratorii, mai ales pe str. Călugăreni, Traian, Ștefan cel Mare și Decebal.