Est News

Festivalul Fanfarelor a strâns mii de oameni din județ la Pădureni

Câteva mii de oameni din județ, iubitori ai muzicii de fanfară, s-au strâns la Pădureni pentru a urmări festivalul dedicat acestui gen de muzică instrumentală cu tradiție pe meleagurile noastre. Surpriza plăcută a acestei a XV-a ediții a Festivalului Fanfarelor, una dedicată regretatului profesor instrumentist Romeo Tălmaciu, a fost Orchestra Ministerului Afacerilor Internelor (MAI) din Republica Moldova, care a făcut o reprezentație de zile mari chiar în centrul comunei, spre uimirea publicului.

Festivalul Fanfarelor duce tradiția mai departe și, prin grija organizatorului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, a reușit să reunească și în acest an peste 250 de instrumentiști din județul și din regiunea noastră, precum și din Republica Moldova. Astfel, pe lângă prezența fanfarelor din Todirești, Gârceni, Bârlad și Vaslui, care au și intrat în concurs, la evenimentul muzical au urcat pe scenă și instrumentiștii din Vorona (Botoșani), Cozmești (Iași), Ialoveni și Chișinău (R. Moldova). Înainte de debutul festivalului, cele 11 fanfare prezente în acest an la manifestare au defilat pe strada principală din Pădureni, în aplauzele a mii de spectatori care, ulterior, s-au mutat în teatrul de vară al comunei. O notă aparte au făcut cei 25 de membri ai Orchestrei MAI din Republica Moldova, care au avut o reprezentație de zile mari. În deschiderea festivalului, organizatorii au oferit un premiu de excelență intitulat ”Romeo Tălmaciu”, în memoria celui care a fost regretatul profesor și coordonator al Fanfarei ”Rotaria”.

Acest premiu, în valoare de 4.000 de lei, a fost atribuit în acest an, cum era și firesc, fanfarei pe care a condus-o Romeo Tălmaciu. Fiul regretatului profesor a decis ca distincția să fie acordată unui copil din cadrul fanfarei, care a primit o trompetă, în valoare de 3.000 de lei, și diferența de 1.000 de lei în numerar”, ne-a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.

Premiul ”Romeo Tălmaciu” se va acorda în fiecare an de către Centrul Creației Populare câte unui membru al fanfarelor de copii din județ, responsabilitatea alegerii norocosului junior instrumentist revenind lui Codrin Tălmaciu și coordonatorului de grup. Desigur, la fel ca toate edițiile, nu sunt neglijate nici celelalte fanfare de adulți participante la concurs, premiile acordate de CJCPCT Vaslui fiind de 1.500 de lei trofeul festivalului, 1.200 de lei locul II, 1.000 de lei locul III și 500 de lei mențiuni. De asemenea, organizatorii au oferit în plus fiecărui instrumentist câte 50 de lei, ca un stimulent de participare la concurs. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version