Ex-subprefect Sergiu Marian a ieșit de după gratii înainte de ispășirea integrală a pedepsei din cel de-al doilea dosar de corupție în care a fost condamnat, în toamna anului trecut, la cinci ani de închisoare. Fostul demnitar a părăsit Penitenciarul Vaslui în ciuda contestației făcută la hotărârea inițială a Judecătoriei Vaslui.
Tribunalul Vaslui l-a pus în libertate pe fostul subprefect Sergiu Marian printr-o decizie definitivă dată la sfârșitul săptămânii trecute. Cel care s-a aflat la cârma județului în urmă cu un deceniu a așteptat o lună și jumătate judecarea contestației făcută de procurorii DNA la decizia inițială dată de Judecătoria Vaslui prin care era acceptată propunerea comisiei de eliberări condiționate a Penitenciarului Vaslui, aceea ca Marian să părăsească pușcăria înainte de ispășirea integrală pedepsei. Fostul subprefect a avut emoții și de această dată, în condițiile în care, în urmă cu șapte luni, magistrații Tribunalului Vaslui admiseseră solicitarea procurorilor anticorupție la hotărârea de eliberare condiționată dată de Judecătoria Vaslui pe 10 ianuarie 2019.
Reamintim că fostul subprefect a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iași, în octombrie 2018, la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupție, instanța reținându-i nu mai puțin de opt infracțiuni pe care le-a contopit într-un singură, obligându-l să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani, la care i-a adăugat un spor de un an. Ca și în speța pentru care a mai stat la închisoare în perioada ianuarie 2015 – iulie 2017, Sergiu Marian a fost condamnat pe motiv că, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Județene de Fond Funciar, i-ar fi favorizat fratelui său achiziționarea de terenuri la prețuri sub cele ale pieței. După pronunțarea Curții de Apel Iași în 19 octombrie 2018, Sergiu Marian s-a reîntors după gratii și, având în vedere cei doi ani și jumătate petrecuți deja în pușcărie în urma condamnării din primul dosar de corupție, i s-a permis eliberarea condiționată după numai trei luni de temniță. (Ionuț PREDA)