Seceta prelungită din ultimele luni provoacă probleme imense fermierilor din județul Vaslui. Din cauza pământului uscat, agricultorii nu pot pregăti patul germinativ corespunzător, iar campania de însămânțări de toamnă nu se desfășoară în ritmul normal.
La cultura de rapiță, dintr-un program total de 18.464 hectare, până la această dată s-au semănat doar 12.319 hectare. Dacă condițiile meteo ar fi fost favorabile, până în prezent ar fi trebuit să fie însămânțată cu rapiță toate suprafață programată.
Pentru această toamnă, fermierii au în program însămânțarea unei suprafețe totale de 88.000 hectare, din care 63.000 hectare de grâu, 18.464 hectare cu rapiță, 5.100 hectare cu orz etc.
Până la această dată, a fost arată în total o suprafață de 35.660 hectare arabile.
„Dacă cu campania de însămânțări de toamnă avem probleme, campania de recoltare decurge în condiții optime. Cultura de floarea soarelui a fost recoltată de pe 70% din suprafață, porumbul de pe 19% din suprafață, iar cartofii de toamnă de pe 62% din suprafață. De asemenea, tomatele au fost culese de pe 79% din suprafață și strugurii de vin de pe 5% din plantațiile de viță de vie”, a mai spus Gigel Crudu. (Dănuț CIOBANU)