Târgul de toamnă din Vaslui, cu multe produse și lume pe măsură
Tehno Redactor
Mii de oameni au trecut ”pragul” târgului de toamnă organizat la sfârșitul săptămânii de Primăria Vaslui în Piața Traian, o manifestare care crește ca amploare de la un an la altul. Pe lângă cei peste 55 de producători care au expus în parcarea pieței, la eveniment au fost prezente și firme de alimentație publică, care au oferit vizitatorilor târgului preparate din carne la grătar, pastramă, must, vin și bere la dozator.
Târgul de toamnă din acest an a fost o nouă reușită a autorităților locale din Vaslui. Dovadă este participarea numeroasă atât din partea producătorilor cât și a vizitatorilor, care și-au făcut cumpărăturile de sezon. În acest an, au fost nu mai puțin de 56 de expozanți, din întreaga zonă a Moldovei, precum și județul Sibiu. Pe lângă fructele și legumele de toamnă, miile de oameni care au trecut ”pragul” târgului s-au putut bucura de preparate din carne și brânză, precum și de miere de albine, dulcețuri, sucuri naturale și chiar must.
”Târgul din acest an are o desfășurare mult mai mare ca la ediția anterioară, prin participarea a 56 de expozanți care au produse dintre cele mai diversificate, de la legume și fructe până la preparate din carne, miere, brânzeturi. Mă bucur că au venit participanți din mai multe județe, precum Iași, Sibiu, Suceava, Vrancea, Neamț. Dar cel mai îmbucurător lucru este că producătorii locali din județul Vaslui sunt în mare parte prezenți. Sper ca vasluienii să aprecieze acest lucru și să cumpere produsele, acest lucru fiind benefic pentru toată lumea. Desigur, putem spune că avem câțiva producători la prima participare, cum ar fi cei de la Apisrom sau Zmeurișul. Toate acestea arată că avem o toamnă bogată. Oamenii au muncit cu spor și au venit să ofere produsele vasluienilor și, de aceea, le mulțumesc din suflet. Lumea este dornică de acest gen de acțiuni pentru că, în primul rând, se pregătesc pentru iarnă ori mai stau la un pahar de must sau o bucățică de pastramă”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
Ca și în anii din urmă, organizatorii nu i-au uitat nici pe gurmanzi ori cei care au vrut să deguste doar un mic sau o bere. Pentru aceștia, grătarele cu carne de porc, pasăre și oaie au sfârâit în parcarea pentru taximetre, unde au funcționat mai multe terase. (Ionuț PREDA)