Se deschide noua stagiune teatrală la Bârlad! Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 18.30, publicul bârlădean este invitat la premiera Teatrului „Victor Ion Popa”, „Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev.
Piesa este pusă în scenă de angajatul teatrului bârlădean, regizorul Bogdan Hușanu, iar scenografia este semnată de Sandu Maftei.
Piesa nu are un rol principal, ci roluri mai mici, foarte bine alese, care vor fi interpretate de cinci actori ai Teatrului „Victor Ion Popa”: Oana Florea, Lucian Arhire, Simon Salcă Jr., Alexandru Savu și Cristian Todică.
Simon Salcă este actorul bârlădean care va interpreta sâmbătă personajul Doko, un personaj care, spune el, l-a pus la muncă, dar care i-a făcut plăcere să îl analizeze și să-i dea viață așa cum a simțit.
„Despre rolul meu: Doko este un personaj care se dezvăluie treptat cu umbrele sale si ale cărui povesti pendulează între real si fantezie, uneori frizând absurdul sau/și ridicolul. Poate că el este singurul care înțelege, la final, mesajul transmis de showman, poate totul e doar în visul său, sau poate că el însuși nu e decât visul unui spirit etern. Un personaj aparent facil de realizat, dar a cărui nebănuită metamorfoză mă obliga să-l construiesc din contraste: brutalitate-inocență, forță a iraționalului și „spumă” a fricii, șmecherie de cartier și luptă fără rețineri pentru apărarea speranței, ezitare somnolentă și profunzimi surprinzătoare! Cum să traduci toate acestea din lumea inexistentă a gândului în cea determinantă a gestului, tonului și privirii? Iată o provocare pentru orice artist și pentru orice om care îl vede”, a declarat Simon Salcă Jr.
Hristo Boicev, dramaturg bulgar, s-a născut pe 5 martie 1950. A studiat inginerie, a lucrat ca inginer mai bine de 10 ani, iar ca autor de piese de teatru a debutat în 1984, cu „Acel lucru”. Din anul următor, a început să studieze la Academia Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. În 1989, a fost numit dramaturg al anului, având 40 de montări ale lucrărilor sale în teatrele din Bulgaria. În 1997, a fost distins cu premiul acordat de British Council pentru „Cea mai bună piesă străină” pentru „Colonelul Pasăre”. Premiul i-a fost înmânat de către Harold Pinter. În 1999, piesa a fost prezentată la Festivalul de la Avignon. În același an, a fost distins cu Premiul „Enrico Maria Salerno” pentru dramaturgie europeană. (Mihaela NICULESCU)