Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad pare a funcționa după propriile legi, ignorându-le pe cele ale statului și atunci când vine vorba de respectarea întocmai a legislației privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.
Spitalul riscă să fie sancționat pentru că nu a pus în aplicare prevederile H.G. 286/2011. „Orice instituție publică trebuie să prezinte la vedere, la avizier și pe site, dacă-l are, orice anunț privind desfășurarea unui concurs pentru ocuparea unor posturi vacante, participanții la concurs și rezultatele după fiecare probă, cu punctajele aferente. Vorbim despre prevederile H.G. 286/2011. Instituțiile care nu respectă acest act normativ pot fi sancționate, mergând până la anularea concursului. Instituțiile publice trebuie să dea dovadă de transparență”, a declarat, pentru Est News, Daniel Chirvasă, director ITM Vaslui.
Transparența nu este tocmai punctul forte al Spitalului „Elena Beldiman”, ci, mai degrabă, o noțiune din altă lume. De ce ar ține comisia de examinare ascunse numele candidaților? Ar putea, oare, ca astăzi, după proba scrisă, să nu publice punctajele nici măcar la avizier? Ar putea, dar este ilegal.
Ce au de ascuns, oare, comisiile de examinare? Să aibă, oare, legătură cu faptul că pentru postul de asistent din secția Ortopedie-traumatologie s-a înscris și o fostă angajată a spitalului căreia i s-a desfăcut abuziv contractul de muncă? Sau să aibă legătură cu altcineva? Vom afla de îndată ce vor fi afișate rezultatele finale, adică după 15 octombrie. (Mihaela NICULESCU)