de Dănuț CIOBANU
Primăria Vaslui a demarat pregătirea unui nou portofoliu de proiecte cu finanțare externă. Pe lângă fondurile europene, municipalitatea intenționează să depune proiecte și pe Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021. În paralel, se continuă implementarea celor șapte proiecte depuse pe POR 2014-2020. Primele investiții care vor începe sunt construcția unei creșe, a unei grădinițe și a caselor sociale din suburbia Rediu. În total, Primăria Vaslui a depus proiecte europene care se ridică la suma de 220 milioane de lei.
Primăria Vaslui este în căutarea unor noi linii de finanțare externe, pentru a susține implementarea proiectele de dezvoltare. Pe lângă alocațiile financiare nerambursabile de la Uniunea Europeană, municipalitatea este decisă să aplice proiecte și în cadrul altor programe.
„Acest an este unul pregătitor pentru alte proiecte. Unul din proiecte privește modernizarea sistemului de iluminat public, pe care îl vom aplica pe una din axele de finanțare lansate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. De asemenea, specialiștii din primărie analizează o serie de ghiduri de finanțare pe programe susținute de Norvegia și de alte guverne, pentru a vedea dacă suntem eligibili. Căutăm să aducem cât mai multe fonduri pentru dezvoltare”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
În paralel cu identificarea unor noi programe de finanțare, Primăria Vaslui continuă derularea proiectelor depuse pe Axa 4 din cadrul POR 2014-2020.
Creșa va fi construită pe terenul care a aparținut fostei unități militare din centrul municipiului Vaslui. De asemenea, grădinița va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență Vaslui, urmând ca gradinița din Cartierul 13 Decembrie care funcționează la parterul unui bloc să fie desființată.
Verde pentru alte investiții
Și restul proiectelor depuse pe Axa Prioritară 4 din cadrul POR 2014-2020 sunt la această dată în diferite etape procedurale.
„În cazul celorlalte patru proiecte depuse pe Axa 4 am clarificat toate solicitările venite de la finanțator. Vom construi un depou, se vor extinde rețelelor de transport local și vom implementa proiectul de extindere a parcului Copou și construcția unor ateliere școlare la Liceul Ion Mincu. Avem o finanțare de 27 milioane de euro de care trebuie să profităm”, a precizat Vasile Pavăl.
Proiectul de extindere a rețelelor de transport are la bază o componentă referitoare la achiziționarea de mijloace de transport de călători ecologice și o componentă care privește extinderea și modernizarea infrastructurii de transport local din municipiul Vaslui. Tot pe segmentul transportului local, municipalitatea a întocmit un proiect care vizează realizarea unui depou pentru transportul public local.
Tot cu fonduri de la Uniunea Europeană, Primăria Vaslui va finanța reconversia unui teren degradat din zona Parcului Copou în zonă verde și de agrement. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare, teren care se învecinează cu parcul Copou și strada Andrei Mureșanu.
Printr-un alt proiect european, municipalitatea vizează reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar .
Investiția de la Liceul «Ion Mincu». constă în realizarea unei construcții noi, cu regim de înălțime demisol și parter și cu funcțiune de ateliere școlare, pentru un efectiv de 267 elevi. La demisol va funcționa un atelier de construcții, unde elevii vor învăță tehnici de construcție, iar la parter va fi deschis un atelier auto.