Condiții mai bune de trai pentru oamenii din Stănilești
Tehno Redactor
Prioritatea zero, pentru autoritățile locale, a fost acoperișul școlii din Stănilești care era nesigur pentru elevi, dar și pentru învățători. Investițiile nu s-au oprit aici. În plină desfășurare sunt lucrările de asfaltare a drumurilor de pământ din satele Stănilești, Gura Văii și Pogănești.
Odată cu trecerea anilor, acoperișul Școlii Gimnaziale din Stănilești s-a deteriorat semnificativ, devenind nesigur pentru elevi, dar și pentru învățători. În plus, ploaia intra în sălile de clase și în cancelarie. Această situație neplăcută a fost, în sfârșit, rezolvată, acoperișul instituției fiind renovat în totalitate cu 250.000 de lei. Recepția lucrărilor de reabilitare a avut loc la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, mai precis vineri, 4 octombrie.
„A fost o lucrare necesară deoarece vechiul acoperiș era făcut dintr-un material din carton ondulat, pe alocuri era spart și ploua în interiorul clădirii. Am încercat să schimbăm acoperișul încă de anul trecut , dar nu ne-am încadrat în timp cu avizele de la instituții și am renunțat pentru că trebuia să ne încadrăm în perioada de vacanță a copiilor să nu obstrucționăm cursurile școlare. Nu ne-am lăsat păgubași și am continuat, iar anul acesta, în perioada de vacanță, am obținut toate avizele și am reușit să reabilităm acoperișul. Eu personal sunt foarte mulțumit de acest aspect, pentru că atunci când doamna director imi spunea – «Domnule primar, iarăși a plouat în cancelarie, iarăși în sălile de cursuri se văd urme de apă pe tavan» – Sincer, nu eram deloc încântat de acest aspect. Am fost și m-am uitat la vechea lucrare. Într-adevăr acel carton era dintr-un material ignifug , dar structura lui de rezistență nu a fost făcută ca la carte. Ar fi trebuit să aibă sub el un material de rezistență, însă erau niște scânduri puse la distanțe foarte mari ceea ce permitea să fie penetrant acel carton atunci când, de exemplu, un copil arunca o piatră pe acoperiș. Orice mică fisură genera o gaură mai mare. A trebuit să rezolvăm această situație. A intrat foarte multă cherestea. Practic am schimbat tot materialul. Bineînțeles că și tabla este de foarte bună calitate”, ne-a declarat Liviu Zaharia, primarul comunei Stănilești.
În prezent, în comuna Stănilești sunt în plină desfășurare lucrări de asfaltare a străzilor. Se lucrează lucrează îngrijit , iar traficul prin comună nu este afectat.
„Lucrările la modernizare a străzilor din comuna Stănilești sunt executate de SC Viacons Rutier. Chiar acum se lucrează pe satele Gura Văii și Pogănești. Există un oarecare disconfort, dar oamenii dau dovadă de înțelegere. Este o muncă asiduă care necesită foarte mulă răbdare. Se scoate pământul pe o adâncime de jumătate de metru, se cară de acolo, după care se vine cu stratul de balastru, apoi stratul de piatră spartă și, în cele din urmă, stratul de asfalt. La firma Viacons se vede că este experiență în domeniu și că nu se face rabat de la calitate. Este un proiect mai amplu, în care sunt cuprinse satele Stănilești, Gura Văii și Pogănești pe o lungime totală de 5.688 de metri Încă de anul trecut noi am început acest proiect. Am adus la stadiu de covor asfaltic pe Stănilești trei kilometri, mai avem la Gura Văii o stradă de 900 de metri și aproape 1.700 de metri pe satul Pogănești. Sper ca în toamna aceasta să terminăm infrastructura, turnarea covorului asfaltic”, a mai spus primarul.
Proiectul a demarat cu studiu de fezabilitate din octombrie 2016. Fondurile a fost alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, finanțarea fiind obținută în 2017. Valoarea lucrărilor este de 5,6 milioane de lei . (Cristian DIMA)