Est News

Copil de doi ani, salvat de pompieri dintr-un apartament din Vaslui, după ce a rămas blocat în interior din cauza neglijenței mamei

Un copil în vârstă de doi ani a fost salvat de un echipaj de pompieri după ce, din cauza neglijenței mamei, a rămas blocat într-un apartament situat în zona de blocuri de foști nefamiliști chiar de pe strada unde se află și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui. Pe perioada cât a stat singur în locuință, băiatul nu a pățit nimic, nefiindu-i pusă viața în pericol.

Neglijența unor părinți conduce la evenimente care pun pe jar autoritățile responsabile cu salvarea de vieți. Este și cazul unei femei din municipiul Vaslui care, fără a se gândi la consecințe, a ieșit afară pentru a mai pălăvrăgi cu vecinele de bloc, lasându-și singur copilul de doi în casă. Numai că, din păcate, ușa de la intrare s-a blocat în urma sa astfel încât fiul său a rămas încuiat în apartament. Disperată, femeia a sunat la numărul de urgență 112 și a chemat în ajutor pompierii. În foarte scurt timp, un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) a ajuns la caz, în condițiile în care detașamentul de la Vaslui se află pe aceeași stradă cu blocul unde rămăsese copilul blocat în locuință

Pentru a putea pătrunde în apartamentul situat la etajul doi, pompierii au folosit autoscara din dotare. După ce a forțat o fereastră, echipa de salvatori a intrat în locuință unde a găsit copilul în condiții bune”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Pompierii au constatat că băiatul nu pățise nimic, acesta fiind doar speriat de faptul că rămăsese singur în casă, fără a fi nevoie de acordarea de îngrijiri medicale. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version