Est News

O mașină a Aquavas Bârlad, implicată într-o tamponare pe Bulevardul Epureanu

O șoferiță din Zorleni a tras o sperietură grozavă ieri, în jurul orei 13.00, când mașina în care se afla a fost izbită din spate de o alta, în urma impactului fiind aruncată câțiva metri în față.

Accidentul s-a produs chiar în fața Complexului de Servicii Comunitare, din Bd. Epureanu, din cauza unui șofer neatent, angajat al SC Aquavas, aflat în timpul serviciului cu mașina societății. Mașina șoferiței nevinovate a fost foarte ușor avariată, ceva mai mult fiind afectată cea a Aquavas Bârlad. Angajatul societății s-a scuzat în fața femeii speriate, spunând că a apăsat mai mult decât trebuia pedala de accelerație. Nu știm ce scuze va găsi acesta în fața șefilor săi, probabil va invoca oboseala și graba de a rezolva sarcinile de serviciu.

Contactat de reporterul Est News, inginerul șef și-a cerut scuze în numele subalternului său și a declarat că șoferul vinovat va trebui să plătească reparația mașinii.

Pentru că șoferița nu a făcut plângere la poliție și nici nu a dorit să rezolve pe cale amiabilă problema, mulțumită fiind că a scăpat nevătămată, nu știm dacă șoferul se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version