Est News

Două persoane care erau date dispărute au fost găsite de polițiștii vasluieni

Doi bărbați în vârstă de 45 ani și respectiv 50 ani, de pe raza județului Vaslui, semnalați ca fiind dispăruți, au fost depistați de polițiștii vasluieni.

Pe 14 octombrie, orele 20:37, polițiștii din cadrul Poliție Rurală Banca au fost sesizați de un reprezentant al unei unități medicale de pe raza localității Mălăiești, comuna Vutcani, cu privire la faptul că un pacient în vârstă de 45 ani, cu afecțiuni medicale de vorbire și auz, a plecat din centru, fără a mai reveni. Polițiștii au găsit persoana semnalată în apropierea Parcului Eolian Vutcani. Bărbatul era într-o stare fizică bună, însă era agitat și refuza să fie condus înapoi la Centrul din localitatea Mălăiești, motiv pentru care a fost solicitată ambulanța în vederea transportării la o unitate medicală, pentru evaluare.

A doua zi, pe 15 octombrie, la orele 18:10, polițiștii din cadrul Poliție Rurală Vaslui au fost sesizați de o femeie în vârstă de 30 ani, din localitatea Mănăstirea, comuna Delești, că fratele său în vârstă de 50 ani, diagnosticat cu afecțiuni psihice, a plecat de la domiciliu în jurul orei 11:30 și nu a mai revenit.

„Au fost efectuate căutări și scotociri pe raza localității de domiciliu, la rude și prieteni, persoana semnalată fiind găsită pe raza comunei Delești, în aceeași zi, de către o patrulă mixtă formată dintr-un polițist al Secției 2 Poliție Rurală Vaslui și un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui. Bărbatul era într-o stare fizică bună, nu a fost victima unor infracțiuni pe perioada cât a fost plecat și a fost încredințat reprezentantului legal.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. (A.P.)

Exit mobile version