Est News

Ziua Armatei Române omagiată atât la Bârlad, cât și la Vaslui

Ziua Armatei României, sărbătorită anual la 25 Octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referință în istoria și conștiința poporului român.

Cu acest prilej, Centrul Militar Județean Vaslui va desfășura activități de promovare a profesiei militare în instituțiile civile de învățământ, în cadrul acțiunilor intitulate „Ziua Armatei României în școli”. Activitățile au debutat încă de ieri, 17 octombrie la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bârlad și vor continua pe 21 octombrie la Liceul cu Program Sportiv și la Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir”din municipiul Vaslui.

Alături de reprezentanți ai Centrului Militar Județean Vaslui vor fi prezenți veterani de război, care vor povesti scene trăite în luptele la care au participat, un istoric care va reliefa importanța Zilei de 25 Octombrie, militari participanți la misiuni în teatrele de operații sau exerciții internaționale, care vor expune tipurile de misiuni pe care Armata Română le desfășoară în teatrele de operații, precum și unele categorii de tehnică și armament din dotare, elevi ai colegiilor militare naționale și studenți ai academiilor militare. În cadrul activităților, reprezentanți ai Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui vor prezenta participanților interesați de cariera militară și elemente care vizează oferta educațională a instituțiilor de învățământ militare. Manifestările își propun să vină în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a tinerei generații printr-o activitate practică, interactivă, menită să le valorizeze aptitudinile, preocupările și curiozitățile legate de instituția militară.”, a declarat Silviu- Ionel Puluc, Comandantul Centrului Militar Județean Vaslui.

În municipiul Vaslui, în ziua de 25 Octombrie, la ora 10.30, la „Monumentul Eroilor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” (vis-a-vis de Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”), se va desfășura ceremonia militară și religioasă de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori. Ceremonialul de omagiere a eroilor Armatei Române este organizat de Garnizoana Vaslui, cu sprijinul Primăriei municipiului Vaslui și a militarilor din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” din garnizoana Bîrlad.

Cetățenii vasluieni sunt invitați să participe la ceremonia militară și religioasă pentru a cinsti, cu smerenie, memoria ostașilor căzuți și a evoca, cu respect, sacrificiul și faptele de eroism ale militarilor români, care și-au făcut cu cinste datoria față de țară.”, a adăugat Silviu- Ionel Puluc. (A.P.)

Exit mobile version