Est News

La Iana, un șofer băut a accidentat grav un pieton și mai beat

Politia rutiera

Un șofer cu o alcoolemie de 0,62 la mie a accidentat grav, pe drumul județean din Iana, un pieton aflat într-o stare avansată de ebrietate, cu o alcoolemie dublă față de cea a conducătorului auto. Victima a ajuns la Spitalul de Urgență Bârlad, iar șoferul va fi cercetat de polițiști pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. 

Surpriză de proporții pentru polițiștii de la Rutieră în urma unui accident petrecut pe un drum județean, după ce au constatat că atât autorul cât și victima sunt unul mai beat decât celălalt. Un tânăr de 32 de ani mergea pe șoseaua din fața căminului cultural din localitatea Iana când, la un moment dat, a fost lovit de o mașină condusă de un șofer de 62 de ani, din aceeași comună. În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni grave la nivelul toracelui și a abdomenului, fiind preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul de Urgență Bârlad.

„Polițiștii ajunși la fața locului i-au testat alcoolscopic pe cei doi bărbați implicați în accident. Aparatul a indicat o valoare de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto și 1,36 mg/litru alcool pur în aerul expirat pentru victima accidentului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală. (Ionuț PREDA) 

Exit mobile version