Consensul european este clar – Europa trebuie să devină „un spațiu al educației” până în 2025.
Din păcate, educația din țara noastră are nevoie de mult mai mult decât atât: aducerea spațiilor școlare la standardele igienico–sanitare și de siguranță a elevilor, investiții în baza didactică materială, formare inițială și continuă a cadrelor didactice care să asigure un proces de învățare adaptat nevoilor beneficiarilor direcți și indirecți ai educației, aducerea în școli a celor peste 400.000 de copii care nu sunt școlarizați, dezvoltarea de către școli a competențelor care să permită implicarea în economia și societatea digitală, un proces decizional în școli total golit de factorul politic etc.
Creșterea nivelului de școlarizare ar avea un impact benefic și asupra veniturilor personale. Un an în plus de școală crește veniturile cu 8%-9%, reduce riscul de a deveni șomer cu 8% și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenții de învățământ secundar superior câștigă cu 25%-31% mai mult decât cei care au terminat numai ciclul primar și gimnazial. Câștigurile obținute de absolvenții de facultate le depășesc cu aproape 70% pe cele ale elevilor care renunță la școală după terminarea liceului.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care educația din România este o urgență și are nevoie de mai mulți bani.
Situat într-o zonă dezavantajată din punct de vedere economic, județul Vaslui are nevoie de o finanțare puternică a educației în primul rând pentru reducerea decalajelor economice și sociale față de alte regiuni ale țării și pentru ca acesta să se apropie treptat de standardele europene în materie de educație.
„Nu putem face educație fără bani și nu vom putea deveni niciodată o națiune cu adevărat civilizată și prosperă fără educație”. Aceasta este convingerea candidatului alianței USR PLUS la președinția țării, domnul Dan Barna.
Alegerea lui Dan Barna ca președinte al României va da posibilitatea acestuia de a acționa asupra următoarelor direcții de dezvoltare a educației:
1) Alocarea a 6% din PIB pentru finanțarea educației, așa cum prevede legea, care vor fi direcționați către rezolvarea nevoilor de bază ale școlilor, infrastructura educațională critică (clădiri, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, resurse educaționale, infrastructură digitală), formarea profesională inițială și continuă a personalului din învățământ precum și către creșterea prestigiului profesiei didactice.
2) Continuarea măsurilor de stimulare a accesului și participării în educație pentru toți copiii și tinerii și introducerea unor măsuri concrete care să asigure calitate în educație.
3) Descentralizarea și depolitizarea educației prin transferul puterii de decizie către școli, la nivelul părinților și profesorilor. Parteneriatul între școală, familie și comunitate este esențial pentru o educație de calitate a copiilor noștri. Puterea de decizie în școli trebuie să fie a celor care sunt cei mai apropiați de copii: profesori și părinți. Este nevoie de transferul puterii de decizie de la nivelul inspectoratelor școlare către școli prin schimbarea modului de funcționare a consiliilor de administrație.
4) O școală mai sigură și mai sănătoasă pentru copii. Intervenția de urgență asupra tuturor școlilor care funcționează în spații neconforme din punct de vedere sanitar sau al siguranței la incendiu și cutremur, educația pentru sănătate și programele pentru promovarea unui stil de viață sănătos în rândul elevilor vor fi priorități ale mandatului candidatului alianței USR PLUS la președinția țării, domnul Dan Barna.
Județul Vaslui deține multiple resurse care îl poate transforma într-o zonă de interes pentru vasluieni, români din alte zone sau cetățeni europeni. Investițiile în educația din județ alături de alte măsuri de dezvoltare a regiunii vor avea ca efect creșterea calității vieții celor care trăiesc în județul Vaslui.
Votează Dan Barna președinte al țării și ne vom recâștiga dreptul de a fi fericiți în România!
Material de propaganda electorală.