Polițiștii vasluieni cercetează mai multe persoane care au fost depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând prevederile legale în vigoare.
În noaptea de 29 octombrie, ora 02:15, polițiștii Poliției Municipiului Huși au depistat în trafic, pe strada Corni din municipiul Huși, un autovehicul înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 20 de ani, domiciliat în comuna Duda-Epureni, județul Vaslui. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1, din Codul Penal.”, a declarat conducerea IPJ Vaslui.
Următoarea zi, 30 octombrie, ora 19:15, polițiștii Biroului Rutier al Poliției Municipiului Huși au depistat în trafic, pe un drum public de pe pe raza localității Văleni, județul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul de 41 de ani, din comuna Pădureni, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost ulterior condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice. I s-a întocmit dosar de cercetare penală.
În aceeași seara, ora 23:35, polițiștii Poliției Municipiului Vaslui – Biroul de Ordine Publică Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare, au depistat în trafic, un autovehicul care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare, acesta fiind condus de către un bărbat de 63 de ani, domiciliat în municipiul Constanța. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că plăcuțele de înmatriculare, împreună cu certificatul de înmatriculare, au fost reținute în aceeași zi, la ora 16.30, ca urmare a constatării lipsei unei inspecții tehnice periodice valabile (expirată din data de 5 octombrie a.c.). A fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducere unui vehicul neînmatriculat. (A.P.)