„Prințesa și Broscoiul” este un spectacol de teatru interactiv, la care sunt așteptați copiii din Bârlad. Duminică, 3 noiembrie, începând cu ora 11, micuții care vor dori să se joace cu păpuși, dar și cu actorii care le mânuiesc, sunt așteptați în sala Cinematografului „Victoria”, gazda trupei ieșene, „Marionette Show”.
„Timp de două ore, copiii vor putea participa la un spectacol interactiv cu păpuși și actori. Cei mici vor interacționa cu marionetele atât pe timpul spectacolului, cât și după. Trupa <<Marionette Show>> va organiza diferite jocuri cu copiii și un atelier de picturi pe față, o adevărată delectare pentru cei mici. Biletele se găsesc la caseria cinematografului, rezervările putându-se face la numerele 0372 716 856 sau 0740 800 807.”, ne-a declarat Andrei Cărăbăț, șef Serviciu Centru Multimedia și Spațiu Expozițional de la Cinematograful „Victoria”.
Piesa „Prințesa și Broscoiul” este a doua surpriză pe care Centrul Multimedia o face în acest an copiilor, în materie de teatru de păpuși.
Direcția pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC), sub a cărei administrare se află Centrul Multimedia, și-a propus ca astfel de spectacole să se organizeze cât mai des la Cinematograful „Victoria”. Chiar de două ori pe lună, întrucât sunt reciproc avantajoase, atât pentru DAPPC, cât și pentru trupele de actori, dar, în primul rând, sunt gustate foarte mult de copii. (Mihaela NICULESCU)