Panică de neimaginat în această seară în jurul orei 18:30 când un accident de circulatie, cu victime , petrecut in zona Pensiunii Mira a paralizat întreg traficul rutier . Două autoturisme si patru persoane sunt implicate ( doi bărbați și două femei), una dintre victime a fost încarcerată.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Vaslui, în vârstă de 70 de ani, care se deplasa pe direcția de mers Vaslui-Bârlad, a efectuat o depășire neregulamentară, moment în care a acroșat frontal un autoturism care circula regulamentar pe direcția de mers Bârlad-Vaslui.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri pe o distanță de aproximatv de doi kilometri spre intrarea în Bârlad .
Echipaje ale Poliției rutiere , Smurd, Serviciul de Ambulanta Vaslui și Pompieri s-au îndreptat către locul accidentului. Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospeciala de stingere cu apa și spumă, cu modul pentru descarcerare.
Toate cele patru persoane rănite în accident, cu vârsta cuprinsă între 30 și 70 de ani au fost transportate la ” Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman Bârlad”.
„Se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Circulația a fost oprită pentru aproximativ 30 de minute pentru efectuarea cercetării la fața locului. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotesc, rezultatul fiind negativ ” a declarat Bogdan GHEORGHITA, purtatorul de cuvânt al IPJ Vaslui.