Est News

Cadavrul unui bărbat de aproximativ 43 de ani, descoperit plutind pe râul Tutova

Cadavrul unui bărbat de aproximativ 43 de ani a fost descoperit, sâmbătă dimineață, plutind pe râul Tutova, pe raza localității Ivești. Pompierii au intervenit și au reușit să recupereze trupul persoanei a cărui identitate urmează a fi stabilită de către Poliție pe timpul cercetărilor în acest caz.

Descoperire macabră în râul Tutova, pe raza comunei Ivești, făcută de către un localnic. Trupul unei persoane îmbrăcată a fost văzut plutind pe luciul apei, motiv pentru care au fost alertate autoritățile la numărul de urgență 112. În consecință, Detașamentl Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui a trimis în zona indicată o autospecială și un echipaj specializat în astfel de misiuni.

Pompierii au acționat cu mijloace specifice și, după aproximativ o oră, corpul care plutea a fost adus la mal. După recuperarea trupului, s-a constatat că acesta avea instalate deja semne de rigiditate și lividitate cadaverică. Cercetările privind cauzele decesului, respectiv împrejurările privind moartea victimei, sunt efectuate de instituțiile statului abilitate în acest sens”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, care va constata cu exactitate cauza decesului. De asemenea, Poliția va trebui să stabilească identitatea persoanei și dacă există suspiciuni cu privire la cauza decesului. (Ionuț PREDA)  

Exit mobile version