Est News

Peste 2.000 de cupluri din județul Vaslui s-au căsătorit în anul trecut

În perioada ianaurie – octombrie 2019, în județul Valui au fost oficiate 2.203 de căsătorii, în timp ce 531 de cupluri au divorțat. Potrivit datelor statistice, în aceiași perioadă a anului 2018, au fost încheiate 2.044 de căsătorii, iar 466 de cupluri au divorțat.

Consiliului Local Vaslui a aprobat o taxă specială pentru divorț în cuantum de 600 lei. În baza Legii nr. 202/2010, în cazul divorțurilor prin acord, când nu există copii minori din căsătorie, cererea de divorț poate fi depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria sau al ultimei locuințe comune a soților.

În aceste două cazuri, se vor acorda soților mai întâi un termen de gândire de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorț. La expirarea acestui termen, ofițerul de stare civilă verifică dacă soții stăruie să divorțeze și consimțământul lor este liber și neviciat. Dacă soții stăruie în divorț, ofiterul de stare civilă eliberează certificatul de divorț, fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților.

De asemenea cu 500 de lei fără TVA, un cuplu poate divorța și în fața unui notar public. Procedura de obținere a unui certificat de divorț este extrem de simplă. Notarul înregistrează cererea pentru divorț și, în cazul în care părțile stăruie în dorința de a divorța, notarul eliberează un certificat de divorț. Operațiunea se derulează într-un termen de 30 de zile.

Ulterior, notarul comunică acest certificat pentru a fi înregistrat la starea civilă care a eliberat certificatul de căsătorie. De asemenea, acest certificat de divorț este transmis și la Registrul Unic al divorțurilor, pentru a fi înregistrat.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version