Colectarea deșeurilor menajere din Vaslui este o nouă problemă cu care se confruntă autoritățile locale, după preluarea serviciului de colectare de către o firmă privată din Pitești. Conducerea primăriei se află într-un dialog permanent cu noul operator de salubritate care, în opinia municipalității, se achită de sarcinile prevăzute în Caietul de sarcini.
Una dintre principalele probleme semnalate de vasluieni în acest debut de an este legată de colectarea gunoiului menajer, după ce activitatea de salubritate, desfășurată până în urmă cu o lună de SC Goscom Vaslui SA, a fost preluată de un operator privat, o societate comercială din județul Argeș. Primarul Vasile Pavăl spus că se află în contact permanent cu noul operator de salubritate, la care a găsit înțelegere: ”Sunt câteva sincope, lucruri care n-au fost prevăzute în caietul de sarcini, dar în permanență suntem în contact cu ei, în permanență discutăm cu oamenii care au venit la noi, cu agenții economici, i-am îndrumat pe fiecare. Eu cred că în aproximativ jumătate de an lucrurile se vor așeza. Mai este o problemă, pe care va trebui să o rezolvăm. Am sesizat că gunoiul se adună mai mult la sfârșit de săptămână pentru că duminica nu este deschisă groapa de la Roșiești. Sper că voi reuși să găsesc un cadru legal ca firma să transporte gunoi și în aceste zile. Ei ar transporta, dar nu se primește la Roșiești, pentru că duminica este închis. Sper să găsesc înțelegere pentru ca gunoiul să poată fi colectat și atunci sper să se mai îndrepte lucrurile. În fiecare zi urmăresc de unde s-a colectat gunoiul, încerc să imprim un anumit ritm, dar, ca orice început, este cu semn de întrebare și nu toate chestiunile sunt clare și solicită intervenții. Oricum, am adus orașul la un anumit nivel și nu vreau să fie murdar’, a afirmat Vasile Pavăl.
Primarul le-a transmis cetățenilor că este necesar ca, în perioada următoare, să încerce să colecteze selectiv gunoiul, avertizând că nerealizarea acestui lucru va aduce sancțiuni pentru autoritățile locale. Edilul a precizat că, la nivelul municipiului, a început deja distribuția de saci menajeri de diferite culori, activitatea făcând parte din campania de informare cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor și a avertizat că problemele de mediu vor crea ”cele mai mari probleme în relația cu Uniunea Europeană”. (Ionuț PREDA)