Peste 55 de hectare de iarbă uscată au ars în urma unui puternic incendiu de vegetație uscată din zona localității Vinețești, comuna Oltenești. Pompierii militari și cei civili au intervenit cu nu mai puțin de șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, misiunea fiind condusă de către noul șef al ISU Vaslui, colonelul Ciprian Mihai Mitrea.
Incendiu puternic de vegetație, care s-a manifestat pe zeci de hectare, în zona de sud-vest a comunei Oltenești. Totul a pornit de la neglijența unor oameni, care au dat foc la resturi vegetale, flăcările extinzându-se cu repeziciune în extravilanul localității Vinețești. La solicitarea localnicilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a intervenit cu nu mai puțin de patru autospeciale cu apă și spumă, la care s-au mai adugată alte două mașini de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Oltenești și Muntenii de Jos.
”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la vegetația uscată pe o suprafață foarte mare. După mai multe ore, pompierii au reușit să localizeze incendiul, prin realizarea unei brazde în jurul focarelor. Intervenția a durat mai bine de opt ore, însă, chiar și după lichidare, un echipaj a rămas peste noapte pentru supraveghere, având în vedere codul galben de vânt” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
La acțiunea de stingere a incendiului au ajutat inclusiv câteva zeci de localnici. (Ionuț PREDA)