Punctul de transfuzii Vaslui va fi funcțional începând din luna aprilie 2020. Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU), a precizat că majoritatea echipamentelor medicale pentru dotarea punctului au ajuns la Vaslui și mai sunt de achiziționat doar două aparate. Întârzierea deschiderii punctului de transfuzii a fost din cauza contestării licitației pentru o parte din echipamentele necesare dotării punctului.
”Sperăm ca din luna aprilie 2020, punctul de transfuzii Vaslui să își înceapă activitatea. Spațiul din cadrul Policlinicii Vaslui, unde va fi deschis punctul de transfuzii, a fost renovat de către Consiliul Județean conform regulilor impuse de Direcția de Sănătate Publică”, a precizat Ana Rinder.
Suma de 200.000 lei pentru achiziționarea echipamentelor medicale a fost alocată de la bugetul consolidat al statului în luna mai 2019. Punctul de transfuzii va avea un hol, o sală de așteptare și două camere pentru transfurziile de sânge. Punctul va fi dotat cu două paturi speciale, va fi achiziționată o cameră frigorifică și alte echipemente necesare. La centru vor lucra asistente medicale din cadrul SJU Vaslui sub coordonarea specialiștilor de la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine de la Bârlad.
Potrivit legislației în vigoare, donatorii de sânge primesc, la cerere, pentru fiecare donare șapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării. De asemenea, donatorii mai beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se face donarea de sânge, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat, un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate.
(Dănuț CIOBANU)