de Dănuț CIOBANU
Spitalul Județean de Urgență Vaslui implementează, la acestă dată, mai multe proiecte de modernizare. Investițiie din fonduri europene, de la bugetul național sau din bugetul local acoperă o paletă largă de necesități medicale. Se construiește și se dotează un nou ambulatoriu, se construiește un pavilion de zi, se extinde unitatea de primiri urgențe. Anual, la UPU sunt tratați în medie 56.000 de pacienți, din care aproximativ 16.000 copii și 40.000 adulți.
Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, a precizat că pe toate axele de finanțare europene, precum și fondurile de la bugetul local și național, investițiile în derulare se ridcă la circa 10 milioane de euro.
”La această dată, avem mai multe investiții în derulare. Suntem într-o fază avansată cu lucrările la ambulatoriu, a fost finalizată structura clădirii, acum se face compartimentarea interioară, se montează gemurile etc. Am fost în șantier, oamenii sunt la lucru, iar până la sfârșitul anului cetățenii județului Vaslui vor beneficia de ambulatoriu”, a spus Ana Rinder.
Noul ambulatoriu este amplasat în interiorul SJU Vaslui, în colțul străzii Spitalului, construcția acestuia fiind finanțată prin Compania Natională de Investiții. Potrivit devizului general, valoarea totală a obiectivului este de 28.282.869 lei. Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale prin intermediul unui proiect finanțat prin POR 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 10.360.254 lei, din care finanțarea nerambursabilă europeană se ridică la 10.153.048 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 27 de luni.
„Prin intermediul acestui proiect vom achiziționa aparatură medicală performantă. Este vorba despre ecografe, tomografe, echipamente pentru secțiile de urologie, fizioterapie, electrocardiografe și altele. Cu acest ambulatoriu nou vom muta policlinica județeană în incinta spitalului”, a mai precizat Ana Rinder.
Pavilion de zi
Un alt proiect important este construcția pavilionului de zi. Valoare proiectului este de 4 milioane de lei, fonduri care sunt asigurate de Consiliul Județean Vaslui. În prezent, s-a ridicat primul nivel al clădirii și urmează să fie turnată placa de beton pe care vor fi ridicate etajele superioare. La finalizarea investiției, toate internările de zi din cadrul spitalului vor fi transferate în noua unitate de sănătate.
Un alt proiect de amploare derulat la SJU Vaslui vizează ”Extinderea Unității de Primiri Urgențe”. Valoarea proiectului se ridică la suma de 10.713.264 lei, din care 6.699.421 lei reprezintă fonduri nerabursabile europene, iar suma de 4.013.842 lei reprezintă partea de cofinanțare a CJ Vaslui. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul lunii martie 2019.
Practic, la această dată, a fost lansată procedura de organizare a licitației pentru adjudecarea serviciilor de proiectare ale proiectului. Perioada de implementare a investiției este de 50 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
„Este un proiect foarte important pentru noi, deoarece spațiile actuale ale UPU sunt insuficiente. Prin extinderea UPU cu un corp nou de clădire modernă vom asigura confortul atât pentru personalul medical, dar mai ales confortul pacienților. Investiția se va concretiza în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, dar și reducerea timpilor de așteptare a pacienților”, a explicat Ana Rinder.
Anual, la UPU din cadrul SJU Vaslui, sunt tratați în medie 56.000 de pacienți, din care aproximativ 16.000 copii și 40.000 adulți.
”Toate investițiile sunt vitale pentru pacienți. Mai avem foarte mult de lucru. În paralel cu aceste obiective, noi derulăm mai multe proiecte transfrontaliere cu parteneri din Republica Moldova. Sperăm ca pe viitor să avem un spital modern și cetățenii vor dispune de servicii medicale de calitate”, a mai spus Ana Rinder.