Est News

Cu musca gunoaielor pe căciulă, primarul Boroș nu știe pe unde să scoată cămașa și adoptă o atitudine populistă

de Mihaela NICULESCU

Bârlădenii sunt revoltați din cauza munților de gunoaie de la punctele gospodărești, iar societatea Urbana, noul operator de salubritate din Bârlad, spune că își face treaba. Pentru a lămuri odată pentru totdeauna situația, conducerea societății a organizat o conferință de presă la finele săptămânii trecute, la care a participat și primarul Dumitru Boroș.

Astfel, dorind să clarifice lucrurile în privința programului și a frecvenței cu care sunt golite containerele, Mariana Oprea, directorul SC Urbana, a declarat că absolut toată activitatea se desfășoară conform caietului de sarcini în baza căruia a câștigat licitația în 2016. Acest caiet de sarcini este ghidul după care funcționează operatorul de salubritate, care a încheiat contract pentru serviciul de salubritate cu Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară a județului Vaslui (ADIV).

Contractul a fost semnat de directorul Urbana și președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, reprezentantul ADIV, din care fac parte mai multe Unități Teritorial – Administrative (UAT) din județ, printre care și UAT Bârlad, prin primarul municipiului.

„Conform caietului de sarcini, în municipiul Bârlad, gunoiul menajer se ridică o dată pe zi de la punctele gospodărești din asociații, iar deșeurile reciclabile se ridică de două ori pe săptămână – marțea și miercurea. În cartierele de case, gunoiul menajer se ridică o dată pe săptămână, iar deșeurile reciclabile, de două ori pe lună. Cei de la case primesc saci galbeni pentru deșeurile reciclabile, în care să depoziteze plasticul, hârtia, cutiile de bere sau conserve. Sticla, în cazul locuitorilor de la case, trebuie depozitată la containerele din asociațiile de proprietari. Așa prevede caietul de sarcini și asta facem.”, a declarat Mariana Oprea.

Aceasta a menționat că, în acest moment, la Bârlad sunt 223 de containere pentru deșeuri menajere, 52 pentru hârtie, 52 pentru plastic și 46 pentru sticle. Înainte de a prelua serviciul de salubritate în Bârlad, reprezentanții Primăriei și ai SC Urbana s-au deplasat în teren, iar reprezentanții Primăriei au fost cei care au stabilit numărul de containere și de puncte gospodărești.

Prin comparație, dacă la Zorleni, Primăria comunei a stabilit înființarea a 50 de puncte gospodărești, la Bârlad, edilii au considerat că sunt suficiente doar 62 de puncte gospodărești.

Câteva puncte gospodărești au fost desființate, din motive mai mult sau mai puțin obiective, astfel încât s-a ajuns ca în unele zone, în special din sudul orașului, cetățenii din mai multe asociații să fie nevoiți să depoziteze gunoiul la un singur punct.

Aceste lucruri erau, însă, știute de primarul Boroș, care, în schimb, la conferința de presă comună cu reprezentanții Urbana, părea că le aude pentru prima oară, ca și prevederile caietului de sarcini. Edilul a adoptat o atitudine populistă, fiind într-o perioadă de precampanie, când adevărul incomod trebuie cosmetizat. De fapt, primarul Boroș nu a fost deloc încântat de organizarea acestei conferințe de presă, solicitată pentru a doua oară de Urbana, întrucât știa că vor fi dezvăluite anumite aspecte care îl dezavantajează în contextul apropiatelor alegeri locale.

Domnul primar avocat Dumitru Boroș ar trebui să știe că nicio societate nu poate fi obligată să presteze servicii decât în limita prevăzută de caietul de sarcini, aprobat de comisia de licitație.

Chiar dacă realitatea ne demonstrează că în unele cazuri, în anumite zile, la unele puncte gospodărești s-ar impune ridicarea de două sau mau multe ori pe zi a gunoiului, operatorul de salubritate nu poate, din rațiuni economice, să facă acest lucru, decât contra cost. Inițial, Primăria s-a angajat să achiziționeze containerele, însă, ulterior, a solicitat SC Urbana să le cumpere.

Cu toate că a trimis documentele care justifică cheltuiala făcută, operatorul de salubritate nu a fost informat asupra tarifului actualizat pentru colectarea și transportul gunoiului, tarif care ar fi trebuit calculat până la această oră.

Tarifele practicate la această oră  de societatea Urbana la Bârlad sunt:  81,11 lei (fără TVA)/ tonă, pentru colectarea și transportul deșeurilor reziduale de la populație, 125,62 lei (fără TVA)/tonă pentru colectarea și transportul deșeurilor reziduale generate de agenții economici, 197,87 lei (fără TVA)/tonă pentru colectarea deșeurilor reciclabile de la populație, și 118,50 lei (fără TVA)/tonă pentru colectarea și transportul deșeurilor reciclabile de la agenții economici.

Ziarul Est News informa cititorii, cu mai multe luni înainte, că Bârladul va intra într-o nouă eră a salubrizării, când noul operator nu va mai fi la dispoziția Primăriei, cum era CUP, care, ori de câte ori era solicitată, intervenea pentru ridicarea gunoiului.

Primarul Boroș a fost destul de critic la adresa operatorului de salubritate, în cadrul conferinței de presă, reproșându-i că nu a adus mai multe containere, dacă a văzut că cele existente nu sunt suficiente. Mariana Oprea, directorul Urbana, i-a răspuns că, în calitate de primar, Dumitru Boroș ar fi trebuit să prezinte aceste aspecte în cadrul ADIV, care trebuie să aprobe serviciile prestate suplimentar față de prevederile caietului de sarcini.

Discuții au fost și pe seama modului în care operatorul de salubritate preia deșeurile de la punctele gospodărești cu aceeași mașină, atât gunoiul menajer, cât deșeurile reciclabile. Răspunsul conducerii Urbana a fost că cele cinci mașini pentru ridicarea gunoiului, pe care le deține la Bârlad societatea, își fac treaba corect, iar explicația pentru faptul că deșeurile reciclabile sunt colectate de mașina pentru gunoi menajer, constă în faptul că recipientele pentru deșeurile reciclabile conțin foarte mult gunoi menajer, iar la stația de transfer deșeurile reciclabile care conțin mai mult de 25% gunoi menajer sunt considerate gunoi menajer. Cea care suportă cheltuielile cu depozitarea gunoiului menajer este municipalitatea. Primăria pierde bani grei și pentru faptul că nu-și atinge ținta prevăzută de UE pentru colectarea cantității minime de deșeuri reciclabile.

Conform Legii serviciilor de salubrizare, municipalitatea are un rol important în conștientizarea cetățenilor privind respectarea depozitării selective a deșeurilor, după cum și operatorul de  salubritate are în atribuții această sarcină.

Mariana Oprea, directorul Urbana SA, spune că societatea pe care o conduce a început o campanie de informare a populației, cu privire la depozitarea selectivă a deșeurilor, dar că bârlădenii au fost informați de Primărie începând din anul 2009, de la înființarea ADIV.

Organizarea instituțională și operațională necesară pentru a realiza noul sistem de gestionare prin colectarea deșeurilor și tratarea lor la nivel județean se bazează pe un acord comun între autoritățile publice administrative implicate în definirea și agrearea obiectivelor principale ale proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui”. Drept urmare, Consiliul Local Bârlad, ca și celelalte consilii locale din județ, trebuia să participe în cadrul ADIV pentru a pregăti strategia generală de gestionare a deșeurilor din județ. Consiliile locale, prin ADIV, trebuiau să colaboreze cu Consiliul Județean în licitarea contractelor pentru implementarea și operarea proiectului.

Așadar, primarul Bârladului ar trebui să știe toate acestea și să încerce să colaboreze cu ADIV pentru îmbunătățirea activității de salubritate în orașul pe care încă îl conduce. Se pare că domnia sa confundă intenționat tariful de colectare și transport al deșeurilor reziduale cu taxa de salubritate, care cuprinde mai multe componente. Reprezentanta Urbana i-a amintit că nu e unul și același lucru, după cum i-a explicat și că prețul cu care a licitat inițial pentru colectarea și transportul deșeurilor a fost majorat din motive independente de societatea pe care o reprezintă, cum ar fi creșterea salariului minim pe economie, pe care nu o putea anticipa în urmă cu trei ani.

Cu alte cuvinte, primarul încearcă să scoată castanele fierbinți cu mâna celor de la Urbana, însă Primăria este cea care nu și-a făcut temele corect, pentru ca activitatea de salubritate în oraș să funcționeze normal, așa cum se întâmplă la Vaslui, unde primarul a fost interesat de crearea unei strategii adaptate specificului orașului pe care îl conduce.

În concluzie, municipalitatea bârlădeană este responsabilă și va trebui să găsească imediat soluția atât pentru evitarea apariției munților de gunoaie la unele puncte gospodărești, cât și pentru creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor din oraș. Va trebui să aibă în vedere creșterea numărului de puncte gospodărești dar și a numărului de containere, precum și monitorizarea continuă a modului de depozitare a deșeurilor, atât în cazul cetățenilor cât și a operatorului de salubritate.

Exit mobile version