Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, a spus că autorizația de funcționare a Spitalului nr. 2 expiră la sfârșitul acestui an. În consecință, proiectul depus la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru modernizarea spitalului este extrem de important pentru funcționarea în continuare a unității de sănătate.
”Încă din anul trecut am depus la CNI prin intermediul Consiliului Județean (CJ) Vaslui un proiect pentru obținerea de finanțare pentru Spitalul Vechi, așa cum mai este el cunoscut. După informațiile pe care le avem proiectul este în analiză și urmează să fie supus aprobării. Sperăm că suntem în atenția CNI pentru finanțare. La sfârșitul acestui an expiră termenul dat de Direcția de Sănătate Publică pentru a ne conforma spațiile la legislația în vigoare”, a spus Ana Rinder.
Cele trei secții ale unității de sănătate se vor ridica pe terenul disponibil din curtea Spitalului nr. 2, de pe strada Doctor Ghelerter nr 2, care se întinde pe o suprafață de 20.936 metri pătrați. Terenul este proprietatea CJ Vaslui, aparține SJU Vaslui și se află în intravilanul municipiului Vaslui.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 84.207.585 lei cu TVA, investiția urmând să fie eșalonată pe o perioadă de trei ani. Construcția spitalicească va avea o suprafață construită desfășurată de 11.532,83 metri pătrați și construcții anexe de 478,46 metri pătrați. De asemenea, proiectul prevede contrucția de drumuri, alei, parcări, iluminat incintă.
”Proiectul prevede construirea a trei corpuri de clădire, unite între ele de un corp central. Spitalul va avea 240 de paturi în cadrul secțiilor de recuperare medicală, boli infecțioase, psihiatrie și dermato-venerologie. În corpul comun vor mai fi spații de triaj, recepție și spații tehnice pentru desfășurarea activității”, a mai spus Ana Rinder.
(Dănuț CIOBANU)