de Mihaela NICULESCU
Lamentabil! Conducerea Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad continuă să manipuleze pacienții, postând drepturi la replică ori de câte ori se simte atacată de presă.
Astfel, zilele trecute, a postat un drept la replică, în urma unui articol apărut în Est News, care a inflamat distinsa conducere. Reprezentanții de seamă ai spitalului combat vehement atitudinea ziaristului care și-a permis să scrie despre lipsa spațiilor de izolare din unitatea sanitară bârlădeană, când, de fapt, chipurile, acestea ar exista.
În comunicatul neasumat, pentru că nu poartă nicio semnătură, se menționează că „pacienții cu gripă sunt izolați de restul pacienților în Pavilionul 3 secția Boli Infecțioase, pavilion dedicat în această perioadă infecțiilor respiratorii acute”. Autorul anonim al comunicatului (Drept la replică) invită semnatarul articolului cât și sursele „la o fotografie de grup în fața acestui pavilion pentru a arăta situația de fapt și nivelul de iresponsabilitate”.
Se pare că „redacția” de la Beldiman nu a înțeles prea bine la ce se referea articolul care a deranjat conducerea spitalului, sau, mai curând, cu bună știință, încearcă să ducă în derizoriu o problemă reală și serioasă. Nu spațiile de izolare de la Boli Infecțioase erau în discuție, ci camerele de izolare care ar trebui să existe în fiecare secție. Dacă astfel de spații ar fi existat în celelalte secții ale spitalului, abia atunci conducerea ar fi putut invoca un drept la replică, asumat și semnat.
În schimb, onorabilii anonimi care au fost deranjați de „asaltul mediatic”, altfel prea blând în comparație cu părerile pacienților, n-au putut face altceva decât o chetă pentru a plăti un text de 2.000 de caractere, în care singura informație, livrată contribuabililor într-o biată frază, este că există un spațiu la Secția Boli Infecțioase, „dedicat” infecțiilor respiratorii.
Acest comunicat cu pretenții de drept la replică sfidează pacienții care au avut ghinionul, în anii trecuți, de a fi cazați în același salon cu persoane care, pe lângă afecțiunile cronice pentru care erau internate, prezentau și simptomele unor infecții respiratorii acute. Aceștia din urmă nu au fost izolați, așa cum era normal, după cum nici acum nu sunt.
Ministerul Sănătății a decretat joi, 6 februarie, epidemie de gripă în țară, în județul nostru fiind înregistrate până la această oră 32 de cazuri de gripă confirmate. La Spitalul „Elena Beldiman”, prima măsură luată a fost restricționarea accesului vizitatorilor. O măsură bună, dar ce facem cu bolnavii care sunt internați pentru afecțiuni cronice, însă prezintă și simptome de viroză sau gripă? De exemplu, un pacient care vine cu o afecțiune cardiacă acutizată, însă tușește sau are febră? El trebuie internat la Pavilionul III al Secției Boli infecțioase, sau trebuie izolat și tratat în secția Medicală (Boli interne)?
Mihaela Vlada, director al Direcției de Sănătate Publică, spune că există proceduri ce trebuie respectate în această perioadă a virozelor și gripei, proceduri ce prevăd izolarea în spații speciale din secții, a pacienților contaminați.
Chiar în aceste zile, reprezentanții DSP fac controale în spitale, urmărind, printre altele, și modul în care pacienții internați în secțiile unităților spitalicești sunt protejați de infecții respiratorii acute, prin izolarea în spații speciale a bolnavilor contaminați.
Despre aceste spații nu spun nimic postacii anonimi, deși folosesc site-ul oficial al unei instituții publice, victimizându-se lamentabil. De fapt, în ultimii patru ani, în privința comunicării și transparenței, conducerea spitalului urmează linia dictată din biroul primarului, ordonatorul de credite al spitalului. Aceea de a evita să răspundă întrebărilor legitime dar incomode ale bârlădenilor, preferând să se ascundă în spatele unor „drepturi la replică” sfidătoare.
Subiectele precum „criză”, „șpagă”, „angajări”, „epidemie” sunt cât se poate de reale și actuale și, din păcate, nu se mai încadrează în „senzațional”, iar „dreptatea va triumfa” doar atunci când pacienții vor beneficia de servicii medicale decente și vor fi tratați cu empatie și respect în spitale.