În cursul săptămânii trecute, la sediul Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) Vaslui, a avut loc cea de-a treia întâlnire între reprezentanți din cadrul ”Egis România S.A.” și producători agricoli locali din domeniul legumicol. Acțiunea a avut ca principal obiectiv înființarea și dezvoltarea formelor asociative agricole la nivelul județului Vaslui.
În cadrul discuțiilor, au fost expuse avantajele asocierii și au fost făcute recomandări privind situațiile de bune practici aplicate în alte județe privind înființarea, funcționarea și dezvoltarea cooperativelor agricole prin atragerea de fonduri europene (achiziția de abatoare mobile, silozuri de mare capacitate pentru cereale etc.). De asemenea, au fost prezentate problemele cu care se confruntă la nivel local producătorii din domeniul legumicol.
”Discuțiile interactive din cadrul întâlnirii au determinat depășirea pragului de neîncredere, privind asocierea în cooperative agricole sau grupuri de producători. În prezent, fermierii din țara noastră aleg din ce în ce mai mult să se asocieze în forme de cooperare moderne precum cooperativele agricole și grupurile de producători, cu scopul de a obține avantaje economice pentru toți membrii cooperatori”, aspus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.
La finalul întâlnirii, a fost susținută ideea de a se realiza un schimb de experiență între fermierii locali și cei din zona Vatra Dornei, atât pentru sprijinirea încrederii producătorilor agricoli (contact direct, schimb de opinii privind experiențele trăite), cât și pentru înființarea și dezvoltarea formelor asociative din sectorul agricol local. Astfel de asocieri se pot realiza prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, atât de necesare în activitatea economică a fermierilor din județul Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)