Est News

PMP și-a propus să aibă candidați la 70 de primării din județ și să obțină peste 10% la alegerile locale

Organizația Vaslui a PMP și-a lansat, în cadrul Colegiului Județean al partidului, o bună parte din candidații la alegerile locale de la mijlocul acestui an, inclusiv cei doi pretendenți la fotoliile de primari ai municipiilor Vaslui și Bârlad. Formațiunea vasluiană și-a propus să aibă candidați la 70 de primării și să obțină cel puțin 10% din opțiunile electoratului.

Gânduri mari pentru PMP Vaslui la alegerile locale din acest an. Conducerea organizației a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că-și dorește să respecte sloganul partidului stabilit pentru apropiatele alegeri locale, ”10+”, adică să obțină peste 10% din voturile alegătorilor din județ. Mai mult decât atât, PMP Vaslui și-a propus să aibă candidați la primării în 70 din cele 86 de unități administrativ-teritoriale din județ.

În 2019, am avut o creștere semnificativă a numărului de voturi la cele două rânduri de alegeri. În cadrul Colegiului Județean de astăzi (n.red-sâmbătă), am asistat la cel mai frumos eveniment, cel de lansare a candidaților. Cei înscriși până acum au aprecierea conducerii partidului, dând dovadă de curaj, de încredere în forțele lor. Candidații pentru restul primăriilor vor fi bineveniți, însă vor fi mai mult încurajați de noi. Sunt șanse să avem candidați în minim 70 de UAT, iar acolo unde nu vom avea îi vom susține pe cei ai formațiunilor de dreapta, deci mai puțin pe cei ai PSD sau Pro România”, a declarat secretarul general al PMP Vaslui, Marcel Gangu.

Până la această dată, PMP are candidați desemnați pentru 30 de primării, alți 30 urmând a fi anunțați până la sfârșitul acestei luni. Pentru Primăria Vaslui, va candida Eugen Tăbăcaru, de altfel fost angajat al instituției, iar pentru fotoliul de edil al Bârladului va intra în cursă profesorul Ștefan Onofrei. La Primăria Murgeni, candidatul va fi fostul ofițer de poliție Dan Cojocaru, în timp ce la Negrești și Huși încă se mai caută pretendenți. În ceea ce privește Consiliul Județean Vaslui, PMP își va definitiva listele în aprilie, atunci urmând a fi anunțat și numele celui care va candida pentru președinția instituției. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version