Est News

Cișmelele din Bârlad nu vor mai avea curgere continuă

Programul de trecere a puțurilor și cișmelelor din Bârlad de la curgere continuă la curgere controlată se va încheia în luna mai.

Societatea cu care a încheiat contract Primăria a reușit să facă aceste modificări la 26 de puțuri, din cele 35 existente, două rămânând să curgă continuu din motive obiective, pentru siguranța  sănătății publice.

„Din luna decembrie a anului trecut mai rămăseseră 12 puțuri în atenția noastră. Am reușit să  trecem pe curgere controlată cinci, rămânând ca până în mai să ne ocupăm de celelalte șapte. O parte din puțuri au fost transformate în cișmele automate, anti-îngheț, echipate cu hidrofor și lămpi cu ultraviolete pentru dezinfecție, iar o parte au fost dotate cu pompe manuale, a căror funcționare să nu depindă de energie electrică și atunci când se oprește curentul, locuitorii să  poată să le folosească. Programul demarat de Primăria Bârlad vizează economisirea apei potabile și posibilitatea de alimentare cu apă a populației și atunci când este întreruptă furnizarea energiei electrice. În plus, prin montarea unor lămpi cu ultraviolete în subteran, calitatea apei va fi menținută în parametri normali mult timp.”, a declarat, pentru Est News, managerul societății care asigură aceste lucrări tehnice la puțurile din administrarea municipalității.

Acesta a spus că unele dintre aceste puțuri au fost deteriorate din cauza vechimii dar și ca urmare a actelor de vandalism, cum a fost cazul celor de pe străzile  Alexandru Vlahuță, Grahilor, Veronica Micle și, mai nou, de pe strada V. I. Popa, în fața boucului ANL. Marți, un cetățean din zonă a anunțat Primăria că cișmeaua din zona blocului ANL nu mai funcționează. Specialiștii ajunși la fața locului au constatat că a fost spartă ușa de acces la instalația hidraulica a pompei. Aceștia au luat decizia să înlocuiască vechea pompă cu alta nouă, întrucât se impunea această schimbare, având în vedere că a fost amenajată în urma cu 13 ani, timp în care a fost folosită la maximum.

Trecerea puțurilor la curgere controlată nu scutește Primăria de monitorizarea calității apei. Chiar dacă apa pompată este de adâncime și unele puțuri sunt dotate cu lămpi cu ultraviolete, periodic, apa trebuie verificată de autoritățile locale, pentru a nu se pune în pericol sănătatea publică. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version