Est News

Ultima oră! Pompierii bârlădeni, chemați pentru a salva o bătrână

Update: Echipajele sosite la fața locului au amplasat autoscara în apropierea imobilului si  au pătruns în casă pe unul dintre geamurile de la balconul apartamentului situat la etajul patru.

„Într-una dintre camere a fost găsită proprietara apartamentului (84 ani), conștientă și cooperantă. Persoana a fost evaluată de echipajul de pe ambulanță tip B2, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad pentru o evaluare suplimentară. Cei care au sunat la numărul unic de urgență sunt rude cu persoana găsită conștientă. Nu au fost probleme deosebite.”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui

Știre inițială:

În aceste momente, un echipaj al Detașamentului de Pompieri din Bârlad intervine la blocul Z4 din strada Vasile Pârvan, pentru a pătrunde în locuința unei bătrâne de 84 de ani, despre care vecinii spun că nu au mai văzut-o de cinci zile.

La fața locului s-au deplasat o autoscară și o ambulanță SMURD. La această oră pompierii încearcă să pătrundă în locuință pentru a verifica în ce stare se află bătrâna. Vom reveni. (M.N.)

Exit mobile version