Est News

Echipa de gimnastică a CSS Bârlad, premiu special la sol, în cadrul Cupei „Minigym”

O experiență binevenită! A doua ediție a Cupei „Minigym”, organizată și inițiată de Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, competiție inclusă în calendarul activităților extrașcolare al ISJ, și-a atins scopul propus.

75 de gimnaste cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani au evoluat în sala de gimnastică a CSS Bârlad, la cele patru aparate, într-o competiție în care obiectivul principal a fost de a câștiga experiență competițională. Cupa „Minigym” de la Bârlad le-a oferit micuțelor gimnaste posibilitatea de a evolua în condiții de campionat, întrucât la vârsta lor (până în 9 ani), nu sunt admise pentru a participa în campionatul național de gimnastică.

Organizatorii de la CSS Bârlad au declarat că această a doua ediție a Cupei „Minigym”, desfășurată în sala clubului sportiv, a avut loc în condiții foarte bune, invitat de onoare fiind gimnastul Ioan Suciu, multiplu campion european și medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena în 2004. Alături de acesta, la festivitatea de premiere a participat și primarul Dumitru Boroș, Primăria fiind unul dintre partenerii CSS implicați în organizarea acestui eveniment sportiv.

Deși concursul nu a vizat premierea individuală a sportivelor, competiția fiind una pentru stimularea sportului de masă și promovarea sportului de performanță, organizatorii au premiat echipele, în funcție de aparatul la care au performat. Astfel, au fost acordate patru premii speciale: echipa CSS Bârlad a primit premiul special pentru evoluția la sol, echipa CSM Onești a luat premiul special la paralele, CS Phoenix din Târgoviște a primit premiul special la bârnă, iar SCM Bacău a primit premiul special la sărituri.

„Cele 75 de gimnaste, din 105 câte și-au anunțat inițial prezența, s-au prezentat foarte bine. La categoria 6-7 ani, chiar dacă au fost stăpânite de emoțiile primului lor concurs, gimnastele au prestații destul de bune, pentru că nu este ușor ca la această vârstă să evoluezi fără greșeală pe o bârnă care nu are mai mult de 10 cm lățime. Și în cazul fetițelor cu vârste între 7 și 9 ani neîmpliniți, putem spune că s-au descurcat destul de bine și față de cele mai mici, nu au înregistrat nicio ratare. A fost prima lor competiție mai serioasă, premergătoare competițiilor mari, care se vor organiza anul acesta. Gimnastica este un sport de mare finețe. Trebuie să ținem cont că aceste fetițe sunt în formare ca sportive, au mai greșit pe alocuri, dar astfel de evenimente sportive le ajută foarte mult în a dobândi experiență, stăpânire de sine și le oferă posibilitatea de a se concentra mai bine în condiții de stres, specifice unei competiții adevărate.”, a declarat, pentru Est News, Ana-Maria Iordache, șefa Catedrei de Gimnastică a CSS Bârlad.

Antrenoarea a mai adăugat că la cea de-a doua ediție a Cupei „Minigym” s-au remarcat câteva gimnaste, printre care Miriam Giușcă, de la CSS Bârlad, născută în 2013. Aceasta, deși este la o vârstă mai fragedă, a concurat în condițiile impuse pentru vârsta de 9 ani. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version