Întrucât au apărut în mass-media informații neconforme cu realitatea, pentru corecta informare a cetățenilor și mai ales a crescătorilor de porcine din județul Vaslui, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui precizează că nu se interzice creșterea porcilor în gospodării.
Cetățenii din România crescători de porci trebuie, însă, să respecte reguli minime de biosecuritate, după cum se precizează în comunicatul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe care îl redăm integral:
„Ca urmare a informațiilor eronate apărute în presă, având ca scop denaturarea situației reale, precizăm următoarele:
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcinelor în gospodăriile populației din România. ANSVSA a pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcinelor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc (nonprofesional), dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale.
Propunerile au rolul de a identifica soluțiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populației (sistemul de creștere nonprofesional), cât și din fermele comerciale să continue creșterea suinelor și să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României. Până în acest moment, despăgubirile plătite propietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 100 de milioane de euro.
În urma consultărilor cu crescătorii, asociațiile de fermieri și asociațiile procesatorilor de carne a rezultat un proiect de ordin comun (ANSVSA și MADR) în care se stabilesc anumite reguli generale de biosecuritate.
Găsirea unor soluții optime pentru proprietarii de porci este o prioritate a conducerii ANSVSA, iar creșterea suinelor în gospodăria țărănească (gospodăria populației) nu va fi interzisă, iar oamenii vor avea în continuare posibilitatea de a desfășura aceasta activitate tradițională.
Asigurăm toți cetățenii crescători de porci – gospodăria populației, fermă de tip A, fermă comercială – că vor putea crește porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare.”