Începând din acest an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui verifică toate suprafețele cu pășuni, pentru care fermierii solicită subvenții. Anul trecut, pentru un hectar de pășune s-au acordat subvenții de 102 euro/hectar în cadrul plăților directe pe suprafață, 59 de euro/hectar pentru înverzire și 5 euro/hectar ca plată redistributivă pentru suprafețele de până la cinci hectare și 48 euro/hectar pentru suprafețele între 6 și 30 hectare. Toate aceste sume care se totalizează reprezintă subvenția pentru un hectar de pajiște.
”În acest an, de la primirea cererilor, o echipă de control va merge pe teren și va verifica fiecare suprafață de pășune pentru care fermierii solicită subvenție. Echipele de control vor activa în cadrul celor șapte centre locale de la nivelul județului Vaslui. Vom verifica dacă suprafața de pășune este curățată de vegetația urscată, de arbori și arbuști pentru a fi eligibilă la plată”, a precizat Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.
În prezent, un număr foarte mare de primării din județul Vaslui nu au socilitat întocmirea amenajamentelor pastorale.
Până la începutul lunii februarie 2020, au fost finalizate 40 de amenajamente pastorale aferente suprefeței de 33.433 hectare de pajiști. De asemenea, sunt în curs de elaborare 11 proiecte de amenajamente pentru o suprafață de 6.085 hectare.
În paralel, 35 de unități administrativ teritoriale nu au solicitat întocmirea amenajalentelor pastorale, pe motiv că lipsesc documentațiile cadastrale. Începând cu anul 2021, crescătorii de animale din UAT-urile care nu au amenajamente pastorale riscă să piardă subvențiile de la APIA din cauza lipsei acestor documente.
(Dănuț CIOBANU)