Șase eleve de gimnaziu din Bârlad au reușit să se califice la etapa națională a Olimpiadei de Neogreacă. Cel mai mare punctaj, 8.90, l-a obținut Alexia Maria Rîpă (clasa a VII-a), de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, la nivelul A1 (începători).
La nivelul A2 s-au calificat Daria Șerban (clasa a V-a), de la Școala Gimnazială „George Tutoveanu”, cu 8.50, Adnana Pintilie (clasa VIII-a), de la Școala Gimnazială de arte „N. N. Tonitza”, cu 8.00, Madi Lupu (clasa a VIII-a) de la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Atonovici” și Teodora Grecu (clasa a VII-a), de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, iar la nivelul A1, Ana Maria Bucătaru (clasa a VII-a), de la Școala Gimnazială „Vasile Pârvan”, cu aceeași notă.
Cea care le-a îndrumat și sprijinit să aprofundeze limba neogreacă pe cele șase eleve este Afrodita Siriopol, președinta Comunității Elene din Bârlad.
„Merită apreciat efortul acestor elevi, care, în timpul lor liber, au ales sa învețe o limbă destul de grea, o limbă care nu a fost vorbită niciodată în familia lor, sau care, în câteva cazuri, a fost vorbită de stră-străbunicii lor. Ne bucurăm că elevii bârlădeni manifestă interes în învățarea acestei limbi și mai ales că reușesc să se remarce la Olimpiada de Neogreacă, încă de la prima participare, în 2004.”, a declarat, pentru Est News, Afrodita Siriopol.
Aceasta este convinsă că și la faza națională, cele șase eleve se vor descurca foarte bine. Cei mai buni elevi la limba neogreacă se vor întâlni la faza națională a acestei olimpiade, care este programată în perioada 6-8 aprilie, la Galați. (Mihaela NICULESCU)