Un incendiu cu mari degajări de fum a cuprins, miercuri, o locuință socială din municipiul Bârlad din cauza unei perne pusă de chiriașa aflată la muncă în străinătate în locul unde, odată, avea evacuarea de la o sobă. 11 persoane aflate în bloc s-au autoevacuat înaintea sosirii pompierilor pentru a preveni o intoxicație cu monoxid de carbon.
Situație de panică într-un bloc de locuințe sociale aparținând Primăriei Bârlad din cauza fumului gros care ieșea dintr-una din garsonierele imobilului. În consecință, 11 oameni au ieșit singuri din garsoniere, solicitând sprijinul pompierilor. Detașamentul Bârlad a trimis două autospeciale de stingere cu apă și spumă.”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o garsonieră aflată la etaj. Au ars un computer, un monitor și două boxe și s-au degradat mobilier din material lemnos, diverse textile și documente, o mașină de spălat și aproximativ 10 metri pătrați de zugrăveală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum deteriorat. De fapt, garsoniera a luat foc de la o pernă pe care chiriașa o pusese în locul unde, odată, avea coșul de evacuare a fumului de la soba cu care își încălzea locuința. Perna s-a aprins de la scânteile ieșite pe hornul comun, cândva fostă ghenă de gunoi, de la soba chiriașului aflat la garsoniera de la parter. (Ionuț PREDA)