Est News

Primăria Vaslui dă drumul la execuția unui pachet de proiecte, care se ridică la suma de 27 milioane de euro

de Dănuț CIOBANU 

Primăria Vaslui va demara în acest an lucrările la proiectele depuse pe Axa 4 din cadrul POR 2014-2020, care se ridică la valoarea de 27 milioane de euro. Primul obiectiv care va intra în lucru vizează ridicarea unor case sociale la Rediu, urmând apoi construcția unei creșe și a unei grădinițe. Un alt proiect privește dezvoltarea transportului local, în cadrul căruia se va iniția achiziția de autobuze. Alte investiții care vor fi implementate privesc învățământul, construcția unui depou, precum și extinderea Parcului Copou.

Primăria Vaslui a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, șapte proiecte pe Axa Prioritară 4. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că la această dată este semnat contractul de execuție pentru proiectul caselor sociale din suburbia Rediu și este în derulare licitația pentru adjudecarea lucrărilor. Proiectul vizează construcția unor case sociale în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a comunității din zona marginalizată.

De asemenea, au fost realizate proiectele tehnice pentru construirea unei creșe și a unei grădinițe, urmând ca în perioada următoare să se înceapă execuția obiectivelor. Creșa va fi construită pe terenul care a aparținut fostei unități militare din centrul municipiului Vaslui. Totodată, grădinița va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență Vaslui, urmând ca gradinița din Cartierul 13 Decembrie care funcționează la parterul unui bloc să fie desființată.

Investiții în transport și învățământ 

O ată investiție pentru care s-a realizat proiectul tehnic vizează extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători. Proiectul are la bază o componentă referitoare la achiziționarea de mijloace de transport de călători ecologice și o componentă care privește extinderea și modernizarea infrastructurii de transport local din municipiul Vaslui.

Astfel, în cadrul proiectului vor fi achiziționate 18 mijloace de transport călători, din care opt autobuze hibrid diesel/electric și 10 troleibuze nearticulate.

În ceea ce privește extinderea și modernizarea infrastructurii de transport vor fi montați 342 de stălpi pentru susținerea rețelei pentru firul de contact al troleibuzelor, vor fi construite 25 de stații noi aferente zonelor de extindere a rețelelor de troleibuze și vor fi amenajate 69 de stații de călători existente.

Printr-un alt proiect european, municipalitatea vizează reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar – Liceul ”Ion Mincu”. Investiția constă în realizarea unei construcții noi, cu regim de înălțime demisol și parter și cu funcțiune de ateliere școlare, pentru un efectiv de 267 elevi. La demisol va funcționa un atelier de construcții, unde elevii vor învăță tehnici de contrucție, iar la parter va fi deschis un atelier auto.

Bani pentru extinderea Parcului Copou 

Tot cu fonduri europene, Primăria Vaslui va finanța reconversia unui teren degradat din zona Parcului Copou în zonă verde și de agrement. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare. Investiția constă în reconversia acestui teren nefolosit, care are gropi adânci de peste doi metri, în urma demolării unor contrucții anterioare.

Tot pe segmentul transportului local, municipalitatea a întocmit un proiect care vizează realizarea unui depou pentru transportul public local.

”Contractele de finanțare pentru proiectele care privesc Parcul Copou și construcția unui depou sunt în analiză la Ministerul Dezvoltării. Vom semna în timp util și aceste contracte de finanțare”, a precizat Vasile Pavăl.

 

Exit mobile version