În comuna Roșiești sunt deschise mai multe șantiere. Se construiește un dispensar medical, o școală și o grădiniță. Tot aici vor fi construite două centre pentru persoanele cu dizabilități. Autoritățile locale promit și gaze pentru locuitori.
Aflată la 36 de kilometri de municipiul Vaslui, comuna Roșiești a cunoscut, în ultimii patru ani, o dezvoltare fără precedent. Administrația Locală, condusă de primarul Florin Anea, a reușit să acceseze fonduri europene și guvernamentale, în prezent fiind finalizate sau în curs de finalizare lucrări de peste 30 de milioane de lei.
„Sunt primar la primul mandat. Când am luat contact cu administrația publică, nu mi-a fost ușor pentru că era un mediu nou pentru mine. Am ales calea asta pentru că mi-am dorit tare mult să dezvoltăm comuna Roșiești, să putem crea condiții de trai de care comunitatea chiar are nevoie. Eu sunt născut, crescut, format în Roșiești și chiar ne-am dorit să realizăm aceste condiții. Nu a fost ușor, dar am pornit la drum. Am depus o serie de proiecte pentru accesarea de fonduri europene și guvernamentale. Pe unele le-am pierdut, dar pentru marea majoritate am reușit să obținem finanțare”, a spus Florin Anea, primarul comunei Roșiești.
Școala din satul Valea lui Darie
În prezent se finalizează școala în satul Valea lui Darie. Mai sunt câteva retușuri și urmează să se facă recepția finală. La această școală vor învăța copiii din clasele I-IV. Tot aici va funcționa și o grădiniță. Lucrările au ajuns la 1,2 milioane de lei, din care 90.000 de lei de la bugetul local.
„Lucrările la Școala Valea lui Darie este de fapt o continuare a unui proiect început acum 10 ani de către Ministerul Educației. A ajuns până la un anumit stadiu. S-au construit pereții laterali și s-a turnat placa deasupra și atât. Timp de zece ani clădirea respectivă a fost măcinată de ploi, vânt. A suferit un proces de degradare și noi am zis că bine ar fi, dacă tot a fost creionată ca și școală, să continuăm. Am depus proiectul prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și am obținut finanțarea. Noi ne-am dorit această școală, o finalizăm și sperăm ca elevii și cadrele didactice să se bucure de această realizare”, a spus edilul.
Dispensarul Dumitru Bagdasar
În satul Roșiești va fi construit, cu 3,1 milioane de lei, fonduri obținute prin PNDL 2, un dispensar medical modern. Instituția va avea două cabinete de medicină generală, un cabinet stomatologic, o anexă plus dotarea aferentă. Dispensarul va purta numele vestitului doctor neurochirurg. care s-a născut la Roșiești, Dumitru Bagdasar.
„Proiectul inițial a fost de reabilitare și modernizare, dar în momentul în care s-a intrat la structură s-a constatat că era tare degradat. A fost dărâmat și au fost reluate lucrările de la zero. Deci este un dispensar nou. Dacă legam de structura veche erau șanse să se degradeze. Va fi într-adevăr dispensarul modern pe care ni-l dorim. Noi în comunitate avem destule persoane vârstnice cu probleme și chiar au nevoi de servicii medicale”, a mai spus primarul.
Lucrările la acest dispensar au fost întrerupte din cauză că Ministerul Lucărilor Publice a blocat pentru o vreme finanțarea.
„Lucrările au început în toamnă, dar pentru că, în noiembrie, aveam cheltuite aproximativ patru miliarde de lei, a fost blocatată finanțarea. Au urmat anumite controale, iar deblocarea s-a realizat în ianuarie. Am pierdut două luni în care am mai fi putut construi. Chiar și așa lucrarea este în grafic și sperăm ca prin mai–iunie lucrarea să fie finalizată. Este foarte greu să motivezi un medic să vină la țară, dar noi avem un medic calificat profesional care își face responsabil treaba. Suntem mulțumiți de activitatea dumnealui. Sperăm ca odată cu finalizarea dispensarului, condițiile de desfășurare a activității să fie dintre cele mai bune”, a spus edilul.
Două centre pentru persoanele cu dizabilități
„Am cedat două locații. Una la dispensar pentru construirea unei căsuțe protejate pentru copiii cu dizabilități și la fosta școală din satul Gara Roșiești pentru construirea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități. Centrele vor fi construite cu fonduri guvernamentale, prin Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Vaslui”
Două proiecte de un milion de auro
”Avem două proiecte majore la care ținem foarte mult: reabilitarea și modernizare școlii Veniamin Costache din Roșiești și a unei grădinițe. Proiectele au fost depuse în 2018 și la momentul respectiv am primit o adresă prin care eram trecuți ca eligibili fără finanțare. Anul ăsta am primit o veste bună, spunem noi. Aceste două proiecte depuse prin Programul Operațional Regional, vor intra la contractare dacă respectă ghidul solicitantului. Noi îndeplinim toate condițiile și așteptăm comisia să urmărească toată documentația. Sperăm ca aceste două proiecte, care se ridică la un milion de euro, să aibă finanțare. Este un lucru chiar extraordinar. Ar însemna atragere de fonduri europene, foarte greu de realizat în mediul rural”, susține primarul.
Asfaltarea, o prioritate pentru administrația locală
Modernizarea rețelei locale de drumuri reprezintă o prioritate pentru administrația locală condusă de primarul Florin Anea.
„Vom asfalta, cu 1,5 milioane de lei, o porțiune de 1,1 kilometri în sat Gara Roșiești. Este un drum intens circulat, care face legătura cu baza de recepție. În decurs de două- trei săptămâni urmează să înceapă lucrările. Vor fi executate de către SC Viacons Rutier SA, un partener serios care efectuează lucrări de calitate. De altfel tot cu Viacons suntem în ultima fază de a turna covorul asfaltic pe un drum de 3,5 kilometri. Acest drum, DC 47, ni l-am dorit de ani și ani de zile, pentru că face legătura între satele Roșiești și Gura Idrici. Valoarea lucrării este de 6,4 milioane de lei. În momentul de față, datorită perioadei de interimat, nu știm exact cum o să funcționeze finanțarea pentru acest drum, dar noi suntem avansați în lucrare. Constructorul a lucrat chiar dacă n-am avut finanțare și am ajuns la stadiul de a turna covorul asfaltic. Am primit promisiunea că el va fi turnat într-un timp scurt”, a mai spus primarul.
Pe arterele principale de circulație s-a amenajat un sistem parazăpezi din plasă pe o distanță de aproximativ trei kilometri.
„N-am avut șansa să avem vreun metru de asfalt”
„Începând din mandatul meu au început să apară primele lucrări de asfaltare. N-am avut șansa să avem vreun metru de asfalt. Primul proiect este de fapt un drum județean de aproximativ 3,5 kilometri, care face legătura între satele Roșiești-Idrici. Este un drum care a fost asfaltat tot prin PNDL de către Consiliul Județean Vaslui, dar nouă ne vine foarte bine fiindcă face legătura dintre două sate componente ale comunei noastre ”, a spus edilul
Asfaltare cu 15 milioane de lei
Autoritățile locale au inclus în planul de dezvoltare a comunei, asfaltarea a peste 11 kilometri în satele Roșiești, Valea lui Darie, Gura Idrici , Idrici, Codreni și Rediu. Proiectele în valoare de circa 15 milioane de lei, au fost depuse la Compania Națională de Investiții.
„Sunt lucrări în primă urgență ce vizează drumurile care au fost calamitate. Printr-un proiect se va asfalta o lungime de 2.770 metri în satul Roșiești, iar prin al doilea 9.700 de metri în satele Valea lui Darie, Gura Idrici, Idrici, Codreni și Rediu. Suntem cu ambele proiecte într-o listă de sinteză la Ministerul Finanțelor și sperăm să obținem finanțarea. Primul proiect, în valoare de 5 milioane de lei, cuprinde și o ravenă. Este absolut necesar să rezolvăm și ravena pentru că blochează satul pe o anumită zonă. Ravena s-a format din cauza torenților de apă. A săpat în drum și l-a îngustat. Cetățenii nu mai pot trece dintr-o parte în alta. Sunt nevoiți să ocolească foarte mult pentru a ajunge într-o locație care, în mod normal, într-o sută de metri, ar trebui să ajungă”, a spus edilul.
Primăria Roșiești a achiziționat cu 80.000 de euro (fonduri europene) un buldoexcavator. Este dotat cu lamă pentru deszăpezire, tocătoare de vegetație, cupă de pământ și cupă de făcut șanțuri.
În planul de dezvoltare a comunei este prevăzută înfrumusețarea centrului comunal cu fonduri proprii, disponibile la nivelul consiliului local.
„Ne dorim acest lucru pentru că o comună se cunoaște din momentul în care ai intrat în comună, ai traversat și până ai ieșit. Vom amenaja un parc și un teren de sport, sunt lucrări pentru care am prevăzut finanțare din bugetul local. Lucrările vor demara în maximum două luni”, a precizat primarul.
Iluminat stradal modern și extindere rețea electrică
Iluminatul stradal a fost modernizat cu 150.000 de lei. S-au montat, în locul lămpilor vechi, sisteme led cu un consum redus și o durată de viață foarte mare. Așadar comuna nu va mai avea probleme cu iluminatul stradal vreme de cel puțin cinci ani, aceasta fiind perioada de garanție a ledurilor, pe parcursul căreia becurile, care se vor arde, vor fi înlocuite gratuit. În comună au fost montate și camere de supraveghere pentru a descuraja faptele antisociale.
„Ținând cont că avem șapte sate nu a fost ușor să implementăm acest proiect. Dar acum în toate satele este iluminat public pe sistem led, economic. Mai avem câteva zone mici fără curent electric, în satele Gara Roșiești, Roșiești și Rediu, aproximativ un kilometru. Am pornit demersurile pentru extinderea rețelei electrice în zonele respective, pentru ca locuitorii să se poată branșa la rețeaua electrică. Cât de curând vom monta și panouri solare”, a mai spus primarul
„Ținem tare mult la promovarea personalităților locului”
„O comunitate are nevoie de infrastructură, dar are nevoie și de activități culturale. Ținem tare mult la promovarea personalităților locului. Din Roșiești au plecat nume mari către cultura națională. Din dorința sinceră de a-i readuce în atenția localnicilor și nu numai, organizăm diverse activități culturale. Vreau să amintesc pe mitropolitul Veniamin Costache. În 2018, am organizat un simpozion național pentru a sărbători 250 de ani de la nașterea mitropolitului. Profesorul Dumitru Bagdasar, așa cum am spus, dispensarul comunal îi va purta numele. Vrem să organizăm, în momentul în care dispensarul va fi finalizat, un simpozion cu figura centrală a profesorului Dumitru Bagdasar. Îl avem pe Nicolae Bagdasar, filozof, membru al academiei Române, fratele lui Dumitru Bagdasar. Centrul Cultural din localitate îi poartă numele E păcat să nu punem în valoare aceste personalități ale comunei Roșiești”, a spus Anea Florin, primarul comunei Roșiești
Respect pentru valorile spirituale
Din respect pentru valorile spirituale, autoritățile din Roșiești sprijină biserica cu fonduri disponibile la nivelul consiliului local.
„Noi ca și comunitate ne-am implicat în spijinirea tuturor instituțiilor care funcționează la nivel local. Făcând referire la biserică, am ajutat-o cu anumite sume pentru construirea unor case de prăznuire în satele Idrici și Gura Idrici. Urmează construirea unei case de prăznuire în satul Roșiești. În satul Valea lui Darie, am asigurat o sumă pentru schimbarea acoperișului la Biserica cu hramul SF. Dumitru. În centrul satului am avut bucuria să fie sfințită o troiță în memoria mitropolitului Veniamin Costache. Sfințirea a fost făcută de preasfințitul Ignație, episcop al Hușului. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare zonală și națională ”, a adăugat primarul.
Apa și canalizarea – o mare provocare pentru autoritățile locale
”Am depus un proiect de alimentare cu apă și canalizare în satul Roșiești. Proiectul, evaluat la 2,5 milioane de euro, este eligibil fără finanțare. Aici ne doare. Deci proiectul este foarte bun, dar nu am primit finanțare. Am depins foarte mult de un punctaj și am pierdut la numărul de locuitori. Avem în satul Roșiești în jur de 1.100 locuitori. Dacă am fi avut peste 2.000 de locuitori, primeam peste 40 de puncte și probabil am fi obținut finanțarea. Altfel spus, din cauză că nu avem 2.000 de locuitori, nu avem dreptul la apă. Cam așa reiese. Nu știu de ce trebuie să fie numărul de locuitori o condiție, când fiecare cetățean are dreptul la apă. Dar astea sunt criteriile, ce putem face ? Vom găsi alte surse de finanțare. Deja pregătim un proiect care vizează alimentarea cu apă în toate satele comunei. Valoarea proiectului ajunge undeva la 6-7 milioane de euro”, a mai spus primarul comunei Roșiești.
Autoritățile locale promit gaze pentru locuitori
„Vom finanța extinderea rețelei de gaz în satul Gara Roșiești. Avem posibilitatea pentru că rețeaua de gaze este în sat și era păcat să nu extindem în tot satul. Finanțarea va fi de la bugetul local. Avem aproximativ 1,5 kilometri de rețea și vom cheltui circa 250.000 de lei. Punctul de racordare va fi la ferma Safir. Avem în derulare și un proiect mai amplu de extindere a rețelei de gaz care vizează satele Gura Idrici, Roșiești, Idrici și Valea lui Darie. Suntem în fază în care pregătim studiul de fezabilitate, urmează să-l depunem și căutăm soluții de finanțare fie cu fonduri guvernamentale, fie cu fonduri europene”, a spus primarul.
( Cristian DIMA )