Est News

Operatorii de transport continuă să refuze biletele gratuite ale veteranilor de război și pensionarilor

Veteranii de război și pensionarii din județul Vaslui nu își pot utiliza biletele gratuite de transport pe rutele interjudețene. Ioan Stamate, președintele Comitetului Județean pentru Persoanele Vârstnice Vaslui, a precizat că sunt mulți operatori de transport care nu iau în considerare biletele gratuite.

”Spre exemplu, transportatorii sunt obligați să ia în autobuze pe veteranii de război. M-am interesat, iar biletele de transport pentru veterani nu au venit nici până acum și e posibil să vină în această săptămână. Sunt firme de transport care nu iau deloc veterani, chiar dacă au biletele gratuite. Sunt zone în județ unde operatorii nu iau nici veteranii de război nici pensionarii dacă nu au bilet întreg, ceea ce nu este corect”, a spus Ioan Stamate.

Veteranii de război și văduvele veteranilor primesc 12 bilete gratuite pe CFR și 24 bilete gratuite pe transportul auto. La această dată, în județul Vaslui mai trăiesc 300 de veterani de război, 7 văduve de război și 1.693 văduve de veterani de război.

”Pe CFR nu avem dificultăți în ceea ce privește folosirea biletelor gratuite de transport. Aceste bilete pot fi folosite pe tren și de persoanele împuternicite de către beneficiarii de bilete. Pe transportul auto avem însă probleme în mediul rural. Transportatorii sunt în proces cu ANAF-ul, pentru că nu li s-au decontat serviciile de transport în ultimii ani, iar acest proces nu s-a finalizat. Primim reclamații de la oameni că nu sunt lăsați să urce în microbuzele de transport, iar noi le centralizăm și le transmitem la Asociația Națională a Veteranilor de Război și la Ministerul Transporturilor pentru a primi un răspuns”, a spus Marin Costea, secretarul Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version