Conducerea Goscom Vaslui SA a luat decizii drastice în ceea ce privește prevenirea apariției unor cazuri de infestare cu coronavirus, de la ceea ce înseamnă preluarea documentelor de la populație și ceilalți parteneri până la programul de lucru cu publicul. Pe lângă faptul că niciun fel de hârtie din exterior nu mai ajunge la vreun angajat, populația nu va mai putea plăti fizic la casieriile societății taxa de salubritate pentru serviciile de preluare a gunoiului menajer.
Pandemia de gripă declarată la nivel mondial și care, încet, se răspândește și în țara noastră determină și pe autoritățile de la noi din județ să ia dintre cele mai drastice, dar, în același timp, și mai eficiente măsuri. Așa se întâmplă și la Goscom Vaslui, acolo unde conducerea a decis ca niciun fel de document venit din exterior să mai intre în contact cu angajații societății. În acest sens, a fost creat un registru special de înregistrare a oricărei hârtii oficiale ajunsă fizic la sediul societății, care este preluată cu echipament de protecție, în speță mănuși, de către un singur salariat. Ulterior, documentul este scanat de acel angajat și transmis colegilor prin sistem electronic și rezolvat de către cei responsabili.
”Nu ne putem permite niciun pas greșit. Suntem societatea municipalității care răspunde de dezinfectarea spațiilor publice din Vaslui, singura acreditată pentru activități de acest gen. Imagințvă că dacă un singur angajat ar apărea doar cu suspiciune de infectare cu virusul COVID-19, atunci toți am intra în izolare sau carantină, ceea ce ar afecta întreaga activitate a societății”, ne-a declarat directorul Goscom Vaslui SA, Cătălin Bîrleanu.
Ca o altă măsură preventivă luată de conducerea societății vasluiene de salubritate este închiderea casieriilor pe întreaga durată a săptămânii 16-20 martie. (Ionuț PREDA)