Est News

Firmele din județ, avertizate de ITM Vaslui că au obligația să ia măsuri de urgență pentru prevenirea infectării cu virusul COVID-19

Agenții economici din județul nostru sunt atenționați de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui că au obligația legală de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni îmbolnăvirea salariaților cu virusul COVID-19. În acest sens, pe lângă asigurarea materialelor igienico-sanitare la locul de muncă și a echipamentului de protecție, angajatorii trebuie să-și instruiască salariații cu privire la respectarea normelor de igienă și să respecte toate prevederile legale.

Inspecția Muncii recomandă angajatorilor, pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, ținând seama de posibilitatea răspândirii infecției cu virusul COVID-19, luarea urgentă a măsurilor necesare pentru informarea lucrătorilor și pentru instruirea acestora în domeniul securității și sănătății în muncă, adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri. Firmele au obligația legală de a informa, cât mai curând posibil, toți lucrătorii care sunt sau pot fi expuși unui pericol grav și iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum și despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecția lor.
”Atât angajatorii cât si angajații/lucrătorii au obligația să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării angajaților/lucrătorilor cu virusul COVID -19. Angajatorii au obligația de a prelucra angajaților principalelor măsuri necesar a fi întreprinse: spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă si săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool, utilizarea măștilor de protecție de către persoanele bolnave, evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute. De asemenea, este recomandată evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate, acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut, dezinfectarea periodică a suprafețelor de contact cu soluții pe bază de clor sau alcool. Totodată, angajatorii trebuie să aibă în vedere dispozițiile legale conform cărora, măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu comportă, în nicio situație, obligații financiare pentru lucrători”, ne-a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.
În plus, angajatorii au obligația să pună la dispoziție dezinfectanți, să asigure curățarea suprafețelor cu produse pe bază de alcool, să asigure ventilarea adecvată a zonelor de lucru, utilizarea pe cât posibil a mijloacelor de comunicare, ca alternativă la întâlnirile de serviciu fizice (teleconferințe), precum și munca la distanță, dacă este posibil. În măsura în care este fezabil, societățile pot asigura transportul salariaților lor către și de la muncă, în vehicule dezinfectate, pot limita călătoriile în interes de serviciu în zone cu risc de contaminare și interzice călătoriile în zonele roșii. În conformitate cu prevederile art.12, alin.(1), lit.b) din Legea 319/2006, angajatorul are obligația să decidă asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție adecvat care trebuie utilizat. Conform art.13, lit.r) din Legea 319/2006, patronii trebuie să acorde echipament individual de protecție. Conform art.13, lit.s) din Legea 319/2006, angajatorul are obligația să acorde obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul deteriorării sau pierderii calităților de protecție. În conformitate cu prevederile art.15, alin.(1) din Legea 319/2006, angajatorul are obligația să acorde în mod obligatoriu și gratuit materiale igienico-sanitare.
”În conformitate cu prevederile art.20, alin.(1) și alin.(2) din Legea 319/2006, angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său. Instruirea lucrătorilor trebuie să fie adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri. De asemenea în conformitate cu prevederile art.13, lit.e) din Legea 319/2006 angajatorul are obligația să elaboreze instrucțiuni proprii, în spiritul legii, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitațile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor”, a mai precizat Gheorghe Chirvase.
În conformitate cu prevederile art.7, alin.(5) din Legea 319/2006 atunci când în același loc de muncă își desfășoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii acestora au următoarele obligații: să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă, luând în considerare natura activităților; să își coordoneze acțiunile în vederea protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor profesionale; să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; să informeze lucrătorii și/sau reprezentanții acestora despre riscurile profesionale.
În conformitate cu prevederile art.10, alin.(1), lit.b) din Legea 319/2006, angajatorul are obligația să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate,îndeosebi în ceea ce privește primul ajutor, serviciul medical de urgență, salvare și pompieri. În cazul unui lucrător confirmat cu COVID– 9, angajatorul are obligația să informeze Direcția de Sănătate Publică Vaslui în vederea demarării procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice. De asemenea, angajatorul are obligația să informeze lucrătorii cu privire la procedura de acordare a concediului medical în caz de carantină și izolare la domiciliu.
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor și recuperării capacității de muncă, asigurații pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în OUG 158/2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1311/2018, cu modificările și completările ulterioare. Nu în ultimul rând, ITM Vaslui le transmite angajatorilor să respecte recomandările Ministerului Sănătății privind prevenirea răspândirii infecțiilor la locul de muncă. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version