Est News

Mass-media din județ face apel la autorități să ofere mai multe informații legate de COVID-19 pentru a veni în sprijinul populației

Mai multe instituții media din județul nostru lansează un apel către autorități pentru ca acestea să ofere mai multe informații legate de COVID-19 la nivelul Vasluiului cu scopul publicării în interesul populației, cum ar fi, printre altele, numărul de cazuri, vârstele și ocupațiile celor declarați pozitiv la nivelul județului. Presa vasluiană și bârlădeană consideră că o mai bună și mai rapidă comunicare nu ar face nimic altceva decât să prevină răspândirea de informații neverificate/neconfirmate, care pot crea panică nejustificată.

Apelul ziariștilor vasluieni este unul solidar cu cel al colegilor de breaslă din alte județe. În acest sens, pentru ca demersul să fie unul unitar, reprezentanții mass-media au preluat și adaptat o scrisoare a ziariștilor din județului Vrancea, pentru o comunicare transparentă pe perioada pandemiei de gripă.
”Mass-media din Vaslui solicită autorităților locale și județene o comunicare corectă și onestă, în contextul pandemiei de COVID-19. Atragem atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise duce la teorii ale conspirației în spațiul public, face loc știrilor false, propagate din surse care nu se supun rigorilor jurnalistice de verificare a informației, ceea ce se va traduce printr-o încredere scăzută în acțiunile autorităților. Solicităm ca informațiile legate de COVID-19 să fie făcute publice: numărul de cazuri, vârstele și ocupațiile celor declarați pozitivi în Vaslui, toate să fie date publicității într-un mod coordonat și concis. Înțelegem să fim alături de autorități și să sprijinim acțiunile acestora și considerăm că o mai mare transparență din partea instituțiilor ar duce la o limitare a reacțiilor deplasate ale unei populații neinformate.
Din cauza faptului că niciuna dintre autoritățile locale și județene nu comunică informații în mod transparent, ne aflăm în imposibilitatea de a furniza informații legate de răspândirea noului coronavirus, de numărul persoanelor depistate pozitiv, de numărul de teste efectuate sau, la un moment dat, de decesele înregistrate în județul nostru. Toate încercările noastre sunt sortite eșecului, autoritățile refuză să transmită informațiile solicitate, iar noi nu putem să ne asumăm apariția unor statistici pe surse. Solicităm ca în Vaslui să existe o structură de comunicare oficială informată, permanent activă, care să poată răspunde, pe lângă aceste aspecte, la întrebări punctuale, privind situații de interes public justificat. Vorbim, spre exemplu, de foarte multe informații vehiculate în mediul online sau provenite din surse neoficiale, informații al căror efect este exact panica și lipsa de încredere în capacitățile sistemului. O bună și rapidă comunicare în acest sens cu instituțiile vasluiene previne răspândirea de informați neverificate/neconfirmate, care pot crea panică nejustificată.
Înțelegem că lipsa comunicării acestor date esențiale, spunem noi, pentru întreaga populație, reprezintă o decizie luată în plan central. Ne adresăm însă autorităților județului Vaslui să sprijine demersul nostru, similar cu al altor colegi din întreaga țară, să facă demersuri pe lângă autoritățile centrale pentru a debloca această situație. Trebuie să se înțeleagă clar că impactul negativ al lipsei unei comunicări transparente se va traduce printr-un număr crescut de cazuri de infectări, tocmai pentru că populația nu va înțelege să se protejeze!
Înțelegem că, în acest moment, eforturile autorităților publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii, chiar de către instituțiile publice sau la abuz de putere din partea acestora.
Mai mult, atragem atenția autorităților că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă, care poate să producă efecte contrare așteptărilor. Asigurarea transparenței și a promptitudinii în răspunsul autorităților către public și mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiții de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar, dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporții dramatice. Îngrădirea libertății presei sub pretextul crizei și lipsa de transparență din partea autorităților nu pot decât să afecteze încrederea cetățenilor în acțiunile autorităților publice, încredere care este vitală pentru depășirea acestui moment”. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version