Episcopia Hușilor a făcut o donație de 5.000 de euro către Spitalul de Urgență Bârlad pentru ca unitatea sanitară să poată să facă o serie de achiziții importante de materiale sanitare de protecție necesare în această perioadă de criză provocată de COVID-19. Banii ajunși în conturile spitalului bârlădean reprezintă o a doua donație importantă făcută de instituția de cult hușeană după ce, în urmă cu câteva zile, a ajutat și Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu suma de 20.000 de euro.
Acțiunile de caritate ale Episcopiei Hușilor și a Asociației ”Filantropica” Huși continuă în această perioadă de criză în care ne află din cauza pandemiei de coronavirus. Insitituția de cult ortodoxă a donat 5.000 de euro Spitalului de Urgență Bârlad, bani cu care vor putea fi procurate materiale sanitare, în special de protecție a cadrelor medicale, cum ar fi combinezoane, măști sau halate. Ajutorul financiar este cu atât mai bine venit cu cât unitatea sanitară bârlădeană a fost desemnată oficial de către autorități spitalul care se va ocupa de tratarea bolnavilor de COVID-19. Episcopul Hușilor, preasfințitul Ignatie, consideră că este mare nevoie de astfel de acțiuni de caritate pe care Episcopia Hușilor reușește să le realizeze cu ajutorul sponsorilor Bisericii și al credincioșilor. În consecință, pe lângă ajutorul de 20.000 de euro acordat Spitalului Județean de Urgență Vaslui pentru achiziționarea unui aparat pentru depistarea COVID-19, Episcopia Hușilor va continua să sprijine financiar spitalele din județ. Desigur, nu trebuie neglijat nici ajutorul dat Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui căruia i-a dat spre folosință o autosanitară. (Ionuț PREDA)