Un autotren plin cu zeci de tone de balast care aparține unei firme din județul nostru s-a răsturnat pe drumul european E 581, în apropiere de municipiul Huși, după ce șoferul a intrat cu viteză într-o curbă. Conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat cu ambulanța la spital.
Accident pe raza localității Satu Nou, comuna Crețești, provocat de șoferul unui TIR care a intrat cu viteză prea mare într-o curbă de la ieșirea din sat. În consecință, autotrenul s-a răsturnat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile, încărcătura de balast din remorcă răsturnându-se pe câmp. În urma apelului la numărul de urgență 112, echipaje de pompieri, ambulanță și poliție au ajuns la locul accidentului.
”Conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Huși, nu a suferit leziuni grave și nici nu a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru scoaterea acestuia din cabină. Însă, s-a impus transportarea sa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Traficul rutier în zona accidentului a fost afectat pentru un scurt interval de timp, circulându-se alternativ pe un singur sens, sub coordonarea polițiștilor. Oamenii legii au constatat că șoferul nu consumase alcool și avea documentele în regulă. Însă, nu a scăpat de rigorile legii astfel încât s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)