Est News

A murit Jose Luis Capon. Legenda echipei Atletico Madrid, răpusă de coronavirusciprian.iana

Clubul spaniol Atletico Madrid a anunțat, duminică, pe pagina de facebook, decesul fostului mare fotbalist Jose Luis Capon.

În vârstă de 72 de ani, Jose Luis Capon a decedat după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

„Familia lui Atletico este în doliu. Una dintre marile noastre legende a murit: Jose Luis Capón. Vei fi mereu în inimile noastre. Odihnește-te în pace!”, a postat Atletico Madrid pe Facebook.

Fotbalist de legendă al echipei Atletico Madrid, Jose Luis Capon a jucat pe postul de fundaș stânga.

În cele nouă sezoane în care a îmbrăcat tricoul echipei din Madrid, Capon a obținut cu Atletico două titluri de campion, o Cupă a Spaniei și o Supercupă.

Vestea morții celui care a fost Jose Luis Capon a venit la 24 de ore după ce clubul Atletico a anunțat dispariția fulgerătoare a lui Christian Minchola, un junior de 14 ani al clubului din Madrid.

FOTO: Atletico de Madrid – Facebook

Exit mobile version